Deputatul USR Claudiu Năsui a afirmat, marţi, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, trebuie să plece din funcţie pe motiv că “s-a dovedit a fi un dezastru pentru România”, în condiţiile în care impune “cea mai mare” creştere de taxe din istoria ţării.
Deputatul Violeta Alexandru, membru al Partidului Forţa Dreptei, a menţionat, la rândul său, că măsurile luate de ministrul Boloş “sugrumă economia”.
“Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a dovedit a fi un dezastru pentru România şi un adevărat pericol pentru mediul de afaceri. După ce a minţit luni de zile pe mai multe teme, a scos, probabil, cea mai mare creştere de taxe din istoria statului românesc. Este chiar mai mare decât cea care a existat în vremea Băsescu – Boc, atunci când a crescut TVA intempestiv. Acum avem o sumă care, actualizată cu inflaţia, e chiar mai mare decât cea de atunci ca sumă care se ia în plus ca povară fiscală care se adaugă asupra mediului privat. Ministrul Boloş este cel care a implementat această idee năstruşnică, unică în lume, de impozit pe cifra de afaceri”, a declarat Năsui, într-o conferinţă de presă la Parlament.
El a menţionat că acest impozit nu va afecta doar companiile mari, ci pe toţi consumatorii români.
“Boloş este cel care a dublat şi chiar triplat impozitele, taxarea pe microîntreprinderi şi pe persoane fizice autorizate pentru venituri independente. Este o mare lovitură care a fost dată mediului de afaceri de acest ministru şi el trebuie să plece acasă”, a adăugat deputatul USR.
Violeta Alexandru a precizat, la rândul său, că este de datoria deputaţilor Forţa Dreptei şi USR să iniţieze moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, “ca o voce a celor care muncesc” şi au afaceri, dintr-o dată, supraimpozitate.
“Moţiunea simplă este iniţiată de USR şi Forţa Dreptei şi depusă chiar în cadrul plenului de astăzi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor şi credem că este datoria noastră să facem acest lucru, ca o voce a celor care muncesc şi care îşi văd de treabă în această ţară, care au afaceri dintr-o dată supraimpozitate de un Guvern care face tot ce e posibil să se protejeze pe ei şi pe privilegiaţii lor, luând toate pieile de pe oamenii care muncesc şi care ţin firme în picioare şi care plătesc salarii. Este datoria noastră să fim o voce a acestor oameni şi considerăm că această moţiune trebuie dezbătută cât mai curând posibil pentru a putea scoate la lumină maniera aceasta plină de ură în care PSD, cu precădere, iar Boloş este orice, mai puţin PNL, el este chiar PSD în modul în care gândeşte. Cei doi Marcei – Boloş şi Ciolacu, în acest moment, sugrumă economia şi caută să ia toate pieile de pe oamenii care muncesc”, a susţinut Violeta Alexandru.
Ea a explicat că moţiunea simplă inventariază cele “mai grave” probleme, în condiţiile în care mentalitatea actualilor guvernanţi este de lua “cât mai mult exact de la cei care pot, exact de la cei care n-au cerut nimic statului, îşi văd de afacerile lor şi de salariul lor şi caută să şi-l obţină cu o corectitudine pe care nu o punem la îndoială”.
“Practic, scoatem la lumină un mod de a gândi profund nociv şi care va duce această ţară în gard, cu acest gen de oameni care nu au respect pentru oamenii din economie, care au venit cu reglementări, dându-le peste noapte, fără nicio predictibilitate fiscală, când în orice ţară civilizată ştii ce te aşteaptă când te aşezi să faci o afacere, respectiv când dezvolţi o afacere”, a explicat Alexandru.
Moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, va fi dezbătută lunea viitoare, urmând ca votul să fie dat a doua zi, a decis, marţi, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
Moţiunea este intitulată “Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze”.
Sursa: Realitatea Din USR