Premierul Marcel Ciolacu a refuzat să vină în Parlament după ce a fost invitat, la Senat, de parlamentarii USR. Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, îl acuză pe Marcel Ciolacu că fuge de teama întrebărilor privind situația economică reală a României. În conformitate cu Regulamentul Senatului, participarea la Ora Prim-ministrului este obligatorie.
„Obligativitatea prim-ministrului de a participa este trecută în Regulamentul Senatului, dar se pare că domnul Ciucă nu vrea să-l deranjeze pe domnul Ciolacu, să-l pună în situația penibilă în care ar fi trebuit să răspundă la niște întrebări clare și precise privind starea jalnică în care se află economia și finanțele țării. Ciolacu ar trebui să știe că în fiecare zi de luni din prima săptămână a lunii trebuie să vină să le explice românilor ce se întâmplă cu țara pe care o conduce, ce face Guvernul pentru români. Partidul Comasat Român, noul PCR al domnilor Ciucă și Ciolacu, nu are niciun interes ca democrația din România să funcționeze”, afirmă senatorul USR Radu Mihail.
România este singura țară din Uniunea Europeană în procedura de deficit excesiv. Statul român a cheltuit cu mult mai mult decât a încasat, trăim pe superdatorie. Numărul de angajați la stat a crescut la 1,3 milioane pe fondul unei populații în scădere. Guvernarea PSD-PNL a tot crescut taxe, în loc să le scadă, într-o perioadă complicată economic. Deși PSD și PNL dau vina pe contextul internațional pentru indicatorii economici, în condiții similare, celelalte țări din Uniunea Europeană s-au descurcat mult mai bine. Datele Eurostat de luna trecută arătau că România a ajuns pe primul loc la inflație în Uniune. Practic, măsurile luate de PSD și PNL în ultimii doi ani ne-au scumpit alimentele, serviciile, facturile la cel mai mare nivel din Europa.
„Noi nu l-am invitat pe domul Ciolacu doar să ne explice de ce aruncă cu milioane de euro pentru repararea unei vile pentru șeful lui de la Cotroceni, nu l-am invitat să ne explice ce are de gând să facă pentru a opri sinecurile pentru pilele de partid, ci să ne dea informații reale despre lucrurile care-i interesează pe români: ce se întâmplă cu inflația, de ce cresc prețurile la alimente, ce se întâmplă cu sumele astronomice cu care Guvernul pe care-l conduce îndatorează țara, de am ajuns să ne împrumutăm zilnic câte un miliard de lei!”, mai spune Radu Mihail.
USR va continua să-l invite pe Marcel Ciolacu la Ora Prim-ministrului până când va considera că românii merită să li se explice ce face Guvernul cu banii lor.
Sursa: Realitatea Din USR