Fostul președinte Traian Băsescu susține că suveranismul în Europa este o greșeală care va duce la slăbirea Uniunii încât „vom ajunge ca în 20 de ani să luăm directive de la China”. El a pledat pentru o Europă puternică și unită care să acționeze împreună cu SUA pentru a putea contracara polul de putere China-Rusia.

Totuși, fostul președinte spune cu nu ar mai vota-o pentru încă un mandat în funtea Comisiei Europene pe Ursula vor der Leyen, apreciind că aceasta a avut o activitate slabă, în special în perioada pandemiei de coronavirus, relatează HotNews.ro.

„Rusia nu trebuie să ajungă la gurile Dunării”

„Ucraina nu se poate apăra de una singură. Mă refer aici la armamentul occidental, căci nu cred că cineva le va trimite soldați. UE a făcut numeroase greșeli de la începutul războiului neînțelegând pe deplin agresiunea Moscovei. Nu cred că Ucraina își va putea recupera în întregime teritoriul pierdut. Ucraina trebuie ajutată cu toate puterile. Odesa nu trebuie să cadă și Rusia să fie împiedicată să ajungă la gurile Dunării”, apreciază fostul șef de stat.

În acest sens, Băsescu pledează pentru întărirea capacităților militare la nivelul UE, prin alocarea celor 2% „sau chiar mai mult” din PIB pentru forțele militare și pentru introducerea stagiului militar obligatoriu în România.

„SUA nu va abandona Europa indiferent dacă va câștiga Trump sau nu. Statele Unite au nevoie de noi la fel de mult cum avem și noi nevoie de ei. Binomul China-Rusia crește extrem de periculos și ar putea depăsi SUA ca putere militară și influență. Europa și SUA trebuie să rămână unite”, a concluzionat el.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentGaura din bugetul de pensii va crește în 2024! De unde vor lua aleșii bani pentru pensionari: anunț sumbru
Articolul următorTalpeș a aruncat bomba: Hellvig a știut de activitatea lui Coldea și Dumbrava. Alexa: Instituțiile statului ar trebui să se ocupe și complicitatea lui Hellvig