Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au făcut, joi, un apel de mobilizare a cetăţenilor pentru alegerile din 9 iunie, spunând că aceste alegeri riscă să fie fraudate de coaliţia PSD-PNL, dacă românii nu ies în număr mare la vot.

„Suntem la finalul unei campanii în care mesajul Alianţei Dreapta Unită pentru o Românie modernă s-a auzit în toată România şi în diaspora. Peste tot auzim din partea românilor acelaşi mesaj – vor schimbarea, vor o Românie modernă. S-au sătura de nedreptate şi vor în 9 iunie să meargă la vot, să îi trimită în opoziţie pe cei de la PSD-PNL, la finalul acestui an 2024. În toate oraşele în care sunt primari ai USR, ai Alianţei Drepta Unită, au pus candidaţi împotriva noastră. Hoţia a pus candidaţi împotriva cinstei. Delapidarea şi stagnarea a pus candidaţi împotriva modernizării. Ăsta este PSD şi PNL, o alianţă a răul care îşi face planuri să guverneze ţara 10-20 de ani. Nu. România va spune – nu şi România va alege în 9 iunie cinstea, determinarea, curajul, onestitatea, inteligenţa, cartea”, a afirmat Cătălin Drulă, la evenimentul electoral la finalul campaniei pentru alegerile din 9 iunie.

Liderul PMP a spus că „vom reuşi să scăpăm de PSD-ul mare şi PSD-ul mic vopsit în galben”.

„Români, ziua în care ne putem lua ţara înapoi se apropie. 9 iunie este despre viitor, 9 iunie poate fi o Românie fără PSD şi fără PNL. Este momentul să strângem rândurile. Să nu vă lăsaţi păcăliţi de propaganda cumpărată de PSD şi PNL. Este esenţial să ieşim la vot. Nu vă risipiţi votul în Bucureşti, nu vă risipiţi votul în niciun sector. Votaţi Alianţa Dreapta Unită, pentru că doar aşa putem trimite în opoziţie ciuma roşie”, a mai precizat Tomac.

 
Articolul precedentDescoperă emoția cu bijuteriile KARA Diamond: rafinament și eleganță la superlativ
Articolul următorMircea Dolha, exclus din PNCR Maramureș, după acuzații de BLAT!