Tudor Chirilă a ținut un discurs puternic la Untold, criticând corupția din România în fața tinerilor entuziasmați.

În timpul concertului susținut la Untold de către formația sa, „Vama”, Tudor Chirilă a avut un scurt discurs în care s-a referit la corupția în România. Acest discurs a fost susținut în fața a zeci de mii de tineri înainte ca „Vama” să interpreteze piesa „Barosanii”, în care primele versuri sunt „Să facem bani, să fim barosani”.

„Țara noastră are parte de două chestii: sclavii și barosanii. Sclavii sunt ăia care plătim taxe, barosanii sunt ăia care le ciordesc și le cheltuie. Fiecare român se naște cu 300 de euro în minus. După 20 de ani de activitate DNA, corupția este de un miliard de euro pe an. Aia adevărată e în jur de 16 miliarde, bani care se fură de la noi. Și încă ceva: din toate condamnările de corupție, 80% sunt cu suspendare! Furați liniștiți! Cântecul ăsta este pentru barosani. Cântă cineva cu noi în seara asta, sclavilor? Pentru barosani?”, a spus Chirilă, potrivit hotnews.ro.

Și a început să cânte.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentANCHETĂ DE AMPLOARE: SORA FOSTULUI MINISTRU DE INTERNE, CARMEN DAN, IMPLICATĂ ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNȘELĂCIUNE
Articolul următorPREȘEDINTELE USR, ELENA LASCONI, CRITICĂ ACȚIUNILE PSD DIN 10 AUGUST 2018