Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă că România şi cetăţenii ei au nevoie de lideri puşi pe fapte, nu care să îi amețească din vorbe. Ea solicită Guvernului să reacționeze ferm după ce Rusia a închis Consulatul General al României de la Rostov pe Don, începând cu data de 14 octombrie.

Lasconi cere închiderea Consulatului General al Federaţiei Ruse de la Constanţa și denunțarea acordului bilateral care stă la baza acestei reprezentări diplomatice în România, ca urmare a comportamentului nejustificat al Federaţiei Ruse. Ea subliniază că dronele Rusiei cad pe teritoriul României, iar închiderea consulatelor de către Rusia este nejustificată, fiind nevoie ca Guvernul României să arate că apără interesele ţării şi ale cetăţenilor prin decizii corecte faţă de actorii care agresează teritoriul României şi sabotează reprezentarea diplomatică a țării.

În replică la decizia Rusiei de a închide Consulatul României de la Rostov pe Don, Executivul de la București a transmis că România rămâne ferm angajată în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, iar propaganda agresivă a Rusiei nu va schimba acest lucru.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentNOUL CONSILIU LOCAL AL MUNICIPIULUI CÂMPULUNG
Articolul următorNICUȘOR DAN VREA SPAȚIU VERDE PENTRU CETĂȚENII DIN SECTORUL 5: PRIMARUL SE OPUNE DECIZIEI CONSILIULUI SECTOR 5 DE A RIDICA UN BLOC CU MULT PREA MULTE ETAJE