Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă într-un comunit de presă că „CCR și-a făcut treaba în interesul mafioților care au monopol pe transporturile interjudețene” pentru că de 13 ori a amânat judecata pentru ca monopolul să continue, după decizia de miercuri a CCR.
„La aproape 18 luni de la sesizare și după 15 amânări, Curtea Constituțională a admis, astăzi, sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei pe legea PSD-PNL care amână liberalizarea transportului interjudețean și apără interesele mafiei protejate politic. Între timp, din mai 2023 încoace, „băieții deștepți” ai partidelor lui Ciolacu și Ciucă și-au văzut nestingheriți de afaceri, chiar dacă asta a însemnat condiții jalnice pentru oamenii nevoiți să facă naveta la muncă”, a transmis USR, într-un comunicat de presă.
„CCR și-a făcut treaba în interesul mafioților care au monopol pe transporturile interjudețene. A depășit orice record pe un control de neconstituționalitate înainte de promulgare: 18 luni. De 13 ori a amânat Curtea Constituțională judecata pentru ca, între timp, monopolul să continue. Avem o Curte Constituțională ticăloasă, care lucrează pentru interese de grup și împotriva României. Ăsta este rezultatul guvernării Iohannis-Ciolacu-Ciucă”, declară deputatul USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.
Conform USR, în 2019, Ministerul Transporturilor condus de Răzvan Cuc de la PSD a prelungit valabilitatea programului de transport interjudețean și a licențelor de traseu, dar decizia a fost desființată de Consiliul Concurenței, care a stabilit și pașii concreți pe care trebuia să-i facă MT pentru a deschide complet piața, cu interdicție fermă ca programul de transport să fie prelungit după data de 30 iunie 2023.
„PSD și PNL au ignorat însă decizia Consiliului Concurenței și au vrut să prelungească programul și licențele, din nou, până la finalul anului 2024, cu foarte mici cosmetizări, care nu se pot numi în niciun caz liberalizare a transportului județean, astfel încât să existe concurență adevărată pe piață, iar călătorii să beneficieze de servicii moderne, de secol XXI. Prin urmare, în mai 2023, USR și Forța Dreptei au atacat la CCR legea PSD-PNL, invocând mai multe încălcări ale unor drepturi constituționale, precum libertatea economică și egalitatea în drepturi, precum și încălcarea obligației statului de protecție a libertății comerțului și a concurenței loiale”, potrivit unui comunicat USR.
Sursa: Realitatea Din USR