Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat miercuri că în partid vor fi discuții despre susținerea sau nu a unei moțiuni de cenzură, iar parlamentarii USR se vor decide în momentul în care va fi depusă moțiunea, informează Agerpres.
‘Marcel Ciolacu este cel care a făcut dezmățul bugetar trei ani de zile, mai ales anul trecut. Ați văzut ce s-a întâmplat cu deficitul, a aruncat cu banii în stânga și în dreapta pentru a-și asigura un câștig electoral pe care nu l-a avut în final, rămâne agățat cu dinții de scaunul de la Palatul Victoria, însă cred că zilele lui sunt numărate. USR oricând intră într-o guvernare pro-europeană responsabilă cu un premier credibil și putem să discutăm despre asta, oricând, azi, mâine, poimâine. (…) O să avem niște discuții cu colegii în grupul parlamentar, am mai spus-o. Suntem politicieni responsabili, înțelegem momentul prin care trece țara. Încercăm să vedem dacă există o alternativă reală, viabilă, la această guvernare Ciolacu. Eu cred, din nou spun, și toți românii cred, din ce în ce mai mulți, că Ciolacu trebuie să plece, este depășit, nu poate omul care a făcut bugetul praf nu poate să fie omul căruia îi dăm în continuare mandat ca să pună țara pe direcția corectă’, a spus Moșteanu la Palatul Parlamentului, întrebat dacă USR susține moțiunea de cenzură pe care urmează să o depună Opoziția.
El a adăugat că Marcel Ciolacu are de dat niște explicații legate de legătura lui ‘cu interlopii de la Nordis’.
‘Noi, USR-ul, i-am făcut o chemare în Parlament să vină la Ora prim-ministrului, vom vedea dacă vine să ne clarifice aceste lucruri. Și vom decide în momentul în care va fi depusă moțiunea de cenzură, până atunci vom avea discuții, cum spuneam, și trebuie să înțelegem ce vine în loc. Eu cred că Ciolacu trebuie să plece. Asta e o realitate, pentru că ne trage în jos pe toți, ca țară. Aici trebuie să înțeleagă că nu mai e vorba de el, e vorba de România care nu o duce prea bine acum. Avem un om care a făcut mult rău României, care, iată, a plecat, Klaus Iohannis. Cred că pentru avantajul candidaților pro-europeni la aceste alegeri prezidențiale ar fi un lucru foarte bun ca Marcel Ciolacu să nu mai fie la Palatul Victoria. I-ar ajuta pe toți, fie că vorbim de Elena Lasconi, de Nicușor Dan, de Crin Antonescu sau cine o mai fi’, a afirmat Moșteanu.
Sursa: Realitatea Din USR










