Legătura rutieră între municipiul Râmnicu Vâlcea şi autostrada Sibiu-Piteşti este în lista de priorităţi a noului Guvern, a declarat, joi, deputatul USR Vâlcea Andrei Gheorghiu.
El a afirmat, într-o conferinţă de presă, că, din informaţiile pe care le are, într-o primă fază urmează să fie modernizat drumul actual dintre capitala judeţului Vâlcea şi nodul de la Tigveni, iar la finalizarea celor două tronsoane de autostradă care traversează Vâlcea se va discuta şi despre realizarea drumului expres.
“Prima fază este să avem o legătură în momentul de faţă modernizată, pentru că, din câte înţeleg, la sfârşitul anului, începutul anului viitor vom avea autostrada până la Tigveni şi e normal să avem o legătură pe care să se poată circula decent în perioada următoare. Faza a doua este drumul expres, care să facă legătura direct şi rapid între Râmnicu Vâlcea şi autostradă. Ca orizont de timp, nu cred că vom avea drum expres de aici la Tigveni înainte să avem autostrada terminată până pe partea cealaltă a munţilor. Dar astea sunt doar nişte informaţii pe care le am pe surse în momentul de faţă”, a declarat parlamentarul vâlcean al USR, în conferinţa de presă.
Deputatul Andrei Gheorghiu a adăugat că deşi nu are informaţii clare nici când se va face modernizarea actualului drum, are convingerea că de la Râmnicu Vâlcea şi până la autostradă se va circula “rezonabil”.
Sursa: Realitatea Din USR












