Marți ar trebui ca liderii Coaliției să meargă și să discute cu președintele Nicușor Dan.

Potrivit surselor Realitatea PLUS, aceștia ar trebui să discute cu privire la amenințările pe care le-a făcut premierul României în legătura cu demisia. Ilie Bolojan nu a zis o dată, ci de două ori, că își va da demisia dacă nu se va ajunge la un consens. Au existat discuții aprinse, în special cu reforma administrației locale amânată de două ori și va fi din nou discutată pe 15 septembrie sau până în data de 15 septembrie.

Este vorba despre reforma care implică tăierea a 70.000 de posturi din primării și consilii județene. Politicienii au tot discutat pe această temă, dar nu s-a ajuns la un consens, iar mâine va exista și această discuție importantă. Conform acelorași surse, relația dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan cam „scârțâie” în ultima vreme.

Nu se cunosc detalii referitoare la cine a invocat ședința de mâine, însă se crede a fi o cerință a liderilor coaliției. Nu este exclusă să fi fost nici o solicitare din partea lui Nicușor Dan, văzând ce se întâmplă în interiorul coaliției și a ședințelor de Guvern.

Articolul precedentPNL, ALĂTURI DE BOLOJAN: REDUCEREA CU 45% A PLAFONULUI MAXIM DE POSTURI ÎN ADMINISTRAȚIE ÎNSEAMNĂ O REDUCERE EFECTIVĂ DE 10% A POSTURILOR OCUPATE
Articolul următorURSULA VON DER LEYEN ȘI NICUȘOR DAN ÎNTÂLNIRE DE GRADUL ZERO LA CONSTANȚA. CE AU DISCUTAT CEI DOI LIDERI – LIVE TEXT/VIDEO