Biroul Național al USR a decis duminică, prin vot, nominalizările pentru Consiliile de administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR), precum și pentru funcția de director al SRR.

„Pentru funcția de director al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a fost nominalizat jurnalistul Robert Schwartz, cu peste 30 de ani de experiență la Deutsche Welle, unde a condus între 2000-2020 redacția în limba română. În 2012, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor pentru contribuția sa la relațiile româno-germane. Născut în 1956 la Sibiu, a absolvit Germanistica la Universitatea din București cu nota maximă și a colaborat încă din studenție cu redacțiile germane ale Radioteleviziunii Române. A lucrat ca profesor și în 1990 a devenit primul director ales al Liceului German din București după Revoluție. Stabilit în Germania din 1991, s-a alăturat Deutsche Welle în 1992, parcurgând diverse poziții până la cea de director al departamentului în limba română. Între 2020 și 2023 a coordonat proiectul DW „Sinti și romi în Europa”, iar după pensionarea din 2023 continuă să activeze ca jurnalist independent. Este membru al unor organizații academice și culturale importante, iar în 2023 a fost ales președinte al Societății Germano-Române din Berlin”, anunță USR.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentAdrian Țuțuianu și-a depus dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al AEP