Președintele american Donald Trump susține un discurs despre care mulți analiști afirmă că ar putea fi unul istoric, la Forumul Economic Mondial de la Davos. Realitatea Plus și Realitatea.net transmit în direct discursul care poate rescrie ordinea mondială.

Donald trump: Salut atâția prieteni, puțin inamici, și pe toată lumea care este aici. Am venit în acest an la World Economic Forum cu noutăți minunte pentru America. Ieri a marcat un an de când am fost inaugurat iar astăzi după 12 luni la Casa Albă economia noastră crește, productivitatea crește, investițiile sunt din ce în ce mai mari, veniturile sunt din ce în ce mai mari, inflația a fost distrusă și toate frontierele noastre care au fost extrem de periculoase au fost acum închise și nu mai poate intra nimeni prin ele. Acum SUA au cea mai bună administrație. În timpul administrației lui Biden am avut foartă puțină creștere și toată lumea era în mizerie. Dar acum, după doar un an acum totul este minunat, avem o creștere economică foarte mare. Cred că veți vedea în foartre scurt timp că țara noastră, sau poate nicio altă țară, nu a mai văzut așa ceva. În ultimele 3 luni scorul inflației a fost doar de 1,6 procente, în timp ce inflația de profunzime este la al patrulea sfert de și încă de la alegere bursa a ajuns la 52 de procente, 52 de recorduri. 9 trilioane de dolari au fost adăugate pentru pensii și pentru ceea ce economisesc oamenii. Oamenii sunt foarte fericiți.

Încă de la inaugurarea mea am luat 102 milioane de persoane care erau pe bază de ajutoare sociale și acum nu mai au această problemă. Am bătut recorduri după recorduri iar acum când vom vedea cifrele finale vom vedea o mare schimbare în bine. Sub democrați eram o țară moartă, acum suntem cea mai bună țară peste tot în lume. Mai mult decât atât, economia SUA va crește cu o rată dublă decât a fost preconizat în aprilie anul trecut de către FMI și toate aceste lucruri sunt foarte bune, tarifele, politicile mele sunt foarte bune. Iar atunci când America face bine, toată lumea este bine, cam așa a fost în istorie. O să veniți după noi când suntem sus și veniți după noi când suntem jos. Credcă niciodată nu am fost atât de bine ca acum, chiar nu mă așteptam să fac totul atât de repede, într-un an, poate chiar mai puțin. Însă în această după amiază vreau să discutăm despre cum am făcut acest miracol economic să se întâmple.

Vreau să discutăm și despre locurile din care veniți dumneavoastră, să faceți și voi lucrurile cum le-am făcut noi pentru că din păcate nu sunteți la nivelul nostru și ar trebui să învățați de la noi. Am putea să ne certăm pe asta, că sunt anumite locuri în Europa care nu sunt bine deloc. Eu iubesc Europa și vreau să văd că Europa o duce bine. Dar nu se îndreaptă spre direcția bună. În ultimele decenii am vorbit despre convenționalism în Washington și despre capitalele europene ca singura variantă de a crește economia din Europa. Politica lui Joe Biden a fost cum că economia poate crește dacă aducem imigranți. Aceasta a fost o direcție proastă. Însă au ajuns în deficit bugetar suveran. A fost cea mai mare migrație în masă din istoria omenirii. Multe țări din lume sunt distruse, a fost un dezastru, iar cei care înțeleg ce se întâmplă nu fac nimic.

UPDATE 14:00 – Aeronava Air Force One a aterizat în Elveția.

Trump conduce cea mai amplă delegație americană prezentă vreodată la Davos, alături de oficiali de rang înalt precum secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special Steve Witkoff. Prezența sa este văzută ca un semnal politic puternic, într-un moment de tensiuni internaționale și negocieri fragile privind războiul din Ucraina.

Discursul este așteptat să contureze viziunea liderului de la Washington asupra noii ordini mondiale, într-un cadru dominat de teme precum stabilitatea economică, geopolitica, schimbările climatice și tehnologia – toate reunite sub deviza forumului din acest an: „Spiritul dialogului”.

Intervenția lui Trump poate fi urmărită în direct pe Realitatea Plus și realitatea.net.

Articolul precedentVicepremierul Radu Miruță: Suntem, în sfârșit, pe un drum mult mai corect pentru bugetul țării noastre
Articolul următorEdiție-eveniment Culisele Statului Paralel: Anca Alexandrescu dezvăluie păpușarii care conduc România din umbră