Preşedintele USR, Cătălin Drulă, susţine că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, dar a mers la semnarea unui contract de drum judeţean care trece Carpaţii “cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă”.
“Sorin Grindeanu, care a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, merge la semnarea unui contract de drum judeţean (cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă) care trece Carpaţii printr-un pas la 1.300 m altitudine. O falsă alternativă la Valea Prahovei, o cârpeală de la oameni care atâta pot: drumuri judeţene, nu infrastructură mare, europeană”, a scris Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, într-o postare pe Facebook, intitulată: “O poză cât un eşec de ţară: Sabotarea autostrăzii Ploieşti Braşov”.
El a transmis că sunt doi ani de la semnarea contractului de proiectare pentru Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, în martie 2021, în timpul mandatul său, şi de un an şi jumătate nu se mai întâmplă nimic în cadrul contractului.
“În septembrie, peste 6 luni, ar fi trebuit predat studiul de fezabilitate cu studiu geotehnic, proiectare de traseu, structuri, tunele. Suntem tot la 5% progres din activităţile necesare, exact ca acum 1 an şi jumătate. Acest eşec colosal are Grindeanu/PSD scris mare pe el. De fiecare dată când staţi în coadă la Buşteni, Sinaia, Comarnic, Azuga, Predeal să ştiţi cine e de vină”, a mai scris Cătălin Drulă.
Sursa: Realitatea Din USR