Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că, din luna iulie şi până la finalul anului 2022, se vor desfăşura misiuni de control ce vor viza respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidele politice ȋn anul fiscal 2021.
„Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale”, arată comunicatul de presă al AEP.
Sursa citată mai precizează că misiunile de control care se vor desfăşura acest an vor avea ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de către partidele politice în anul fiscal 2021, precum şi verificarea respectării dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 şi a H.G. nr. 10/2016, în ceea ce priveşte obligaţia restituirii către candidaţi a sumelor rambursate de către AEP cu ocazia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020, a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 6 decembrie 2020, precum şi cu ocazia alegerilor locale parţiale din anul 2021.
Controlul legalităţii veniturilor şi cheltuielilor se va face pentru toate cele 189 partide politice.
AEP a transmis tuturor celor 189 de partide politice notificări privind demararea misiunilor de control, urmând ca, în termen de maximum 15 zile de la data primirii acestora, formaţiunile politice să depună toate documentele solicitate la sediile AEP indicate în notificări.
De asemenea, se vor desfăşura misiuni de control ca urmare a sesizărilor oricăror persoane interesate sau din oficiu, atunci când există suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Totodată, sursa menţionată mai spune că, în anul 2022, ȋn mod similar anilor 2020-2021, concomitent cu misiunile de control, se vor desfăşura în scop preventiv verificări privind respectarea dispoziţiilor legale privind îndeplinirea obligaţiilor referitoare la transmiterea de către formaţiunile politice înscrise în Registrul partidelor politice gestionat la nivelul Tribunalului Bucureşti, a raportărilor obligatorii instituite de Legea nr. 334/2006.
„Obiectivele acestor misiuni vizează transmiterea/depunerea de către formaţiunile politice a raportărilor obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 5 alin. (4), art. 13 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (3), art. 16 alin. (3) şi art. 17 alin. (4), precum şi a rapoartelor şi a situaţiilor prevăzute de art. 49 alin.(1) şi alin. (3) din cadrul aceluiaşi act normativ, după cum urmează:
– Raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor realizate în anul precedent, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006;
– Situaţiile financiare anuale, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent;
– Toate raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006;
– O copie a raportului de audit statutar efectuat asupra situaţiilor financiare anuale, în termen de 60 de zile de la data efectuării auditului, conform art. 45 alin. (2) din Legea 334/2006, în cazul partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat”, potrivit comunicatului de presă.
După finalizarea celor 189 de misiuni de control la formaţiunile politice, vor fi publicate atât pe pagina de internet www.finantarepartide.ro cât şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultatele fiecărui control efectuat, respectiv rapoartele sintetice cuprinzând principalele constatări, eventualele recomandări şi sancţiunile aplicate, dacă este cazul, mai precizează AEP.
Sursa: Mediafax