Dreapta ar câștiga sigur Capitala, în toamnă, arată cel mai recent sondaj. Nicușor Dan este pe primul loc în cursa pentru Primăria Capitalei, arată un nou sondaj al liberalilor, obținut în exclusivitate de Realitatea PLUS.
Lupta pentru Primăria Capitalei va fi complicată, mai ales după ce Traian Băsescu a anunțat oficial că intră în cursă, la fel și Călin Popescu Tăriceanu.
Nicușor Dan este cotat ca favorit în cursa pentru Capitală, potrivit celui mai nou sondaj al PNL.
Candidatul PNL-USR-PLUS pentru Primăria generală a Capitalei ar obține 46% din voturile bucureștenilor în 27 septembrie 2020, cu aproape 10% mai mult decât actualul primar general Gabriela Firea, candidatul PSD.
În același timp, la distanță mare este plasat Traian Băsescu. Fostul președinte, fost primar general, ar obține numai 8% din voturile bucureștenilor.
Încrederea bucureștenilor în principalii candidați pentru Primăria Capitalei
Cei care ar merge cu siguranță la vot ar avea următoarele preferințe, potrivit unui sondaj INSCOP pentru PNL, prezentat de Realitatea PLUS:
Nicușor Dan – 46%
Gabriela Firea – 38%
Traian Băsescu – 8%
Potrivit unor surse Realitatea PLUS, liberalii mai susțin că Nicușor Dan ar avea șanse să crească peste 46% până în ziua votului din 27 septembrie 2020.
Sursa: Realitatea de Bucuresti