Președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc, președintele interimar al PNL Piatra Neamț Andrei Carabelea, președintele USR Neamț Iulian Bulai și președintele PRO România Neamț Liviu Harbuz au anunțat vineri, 16 octombrie, că vor forma împreună majorități care să aibă drept obiectiv dezvoltarea județului Neamț, a municipiilor, orașelor și comunelor.
”Vrem să transmitem azi un lucru simplu, clar și scurt fără prea multe cuvinte: noi, cele trei formațiuni politice, aici de față, din județul Neamț, ne-am întâlnit și am stabilit că împreună să formăm majorități care să aibă drept obiectiv dezvoltarea județului, al municipiilor Piatra Neamț, Roman și al celorlalte localități. Prezența noastră aici, împreună, reprezintă primul pas pe care îl facem pentru ca județul Neamț să pășească pe calea dezvoltării. Programele pe care le-am prezentat în campanie sunt într-un consens, sunt complementare și vor avea susținerea noastră politică la nivel de județ, municipii și localități. Vă asigur că suntem deschiși dialogului transparent, ca județul Neamț să fie condus pe baza principiilor transparenței, a banului public cheltuit în mod eficient. Fiecare formațiune politică este pregătită pentru implementarea programelor propuse.”, a declarat Mugur Cozmanciuc – președintele PNL Neamț
”Încep prin a le mulțumi nemțenilor care au acordat încredere formațiunii pe care o reprezint. Avem 70 de aleși locali, 2 primari și 4 consilieri județeni. Vom forma o majoritate de guvernare județeană și locală, non-PSD, care va fi una pentru reformă, deschidere și pentru dezvoltarea județului. Forțele pro-europene vor avea colaborare la Neamț. Înainte de a vorbi despre poziții, nume, negocieri ici-colo, dorim să trasăm obiectivele și principiile care ne unesc. Ca președinte al USR, vin în fața alegătorilor, a dumneavoastră, să vă spun că nu renunțăm la transparența decizională, la transparență privind utilizarea banului public și vom face o prioritatea din digitalizarea administrațiilor. La nivel de Piatra Neamț ceea ce am spus rămâne valabil: susținem o reformă radicală a societăților din subordinea primăriei și a Consiliului Județean. Este o reformă necesară și o vom face împreună. Depolitizarea instituțiilor și numirilor pe principiul meritocrației sunt alte lucruri pentru care USR s-a luptat și vom implementa acolo unde vom constituite majorități. Formăm un nucleu dur non-PSD, nu împotriva unui partid în sine, ci împotriva anumitor practici nocive pe care PSD le practică”, Iulian Bulai – președintele USR Neamț
”Formațiunea politică pe care o conduc rămâne consecventă. Noi am declarat că preferăm o alianță de dreapta, care să respecte niște principii, obiective care coincid cu interesele nemțenilor. Subscriu la tot ce au spus antevorbitorii mei, obiectivele pe care le avem – sunt 5 inițial, dar le vom transforma într-un decalog, pe care îl vom respecta toate formațiunile politice.
Fiecare președinte de aici, iar eu personal vin cu mandatul pe masă vă spun că voturile vor fi așa cum s-au stabilit vom avea cu siguranță 18 la 17 – am încrederea partidului pe care îl reprezint.
În baza procedurilor legale vom începe cu constituirea a trei consilii locale și a Consiliului Județean, pentru că este o prioritate, în momentul de față, să nu întârziem foarte mult activitatea administrativă a județului. Urmează să stabilim un calendar, prioritatea noastră este să eficientizăm sistemul administrativ”, este declarația făcută de Liviu Harbuz – președintele PRO România Neamț
”Le mulțumesc pietrenilor și nemțenilor care ne-au acordat votul de încredere, le mulțumesc partenerilor din coaliția pentru dezvoltarea județului Neamț și a Pietrei. Sperăm ca acest moment răspunde încrederii nemțenilor, iar coaliția este răspunsul nostru la încrederea lor. Sunt aici oameni care înțeleg să pună principiile înaintea intereselor personale și de partid. Fac un apel către oamenii de bună credință, ca această coaliție să aibă în continuare suportul cetățenilor. Cei de bună credință să ne fie aliați în implementarea proiectelor, în generarea energiilor de care au nevoie comunitățile, să luăm cele mai bune decizii prin guvernanța participativă. Ne dorim să recâștigăm încrederea în administrație, în clasa politică, pentru că avem nevoie de asta. Consider că semnalul dat de prezența scăzută la vot, din data de 27 septembrie, să ne trezească pe toți, ca Neamțul să fie un campion la implicare civică și la prezența la vot. Putem confirma că am pornit de la niște principii, de la care nu ne vom abate.
Am început și o discuție despre proiectele pe care le vom include în programul de guvernare locală, această discuție nu este definitivată, trebuie să conturăm, să ne asumăm împreună, să alegem proiectele. În acest moment conturăm aceste proiecte având în vedere principiile convenite împreună. Va fi o decizie pe care o vom lua, iar prioritizarea o vom face și prin consultarea publicului”, a adăugat Andrei Carabelea – președintele interimar al PNL Piatra Neamț.
Sursa: Realitatea de Neamt