Alin Stoica – prefectul Capitalei a declarat, miercuri, după întâlnire cu rerezentanții magazinelor, că  unitățile vor afişa la intrare numărul maxim de clienţi care pot fi simultan prezenţi.

„Toţi retailerii au luat măsuri pentru a limita posibilitatea de aglomerare, vor respecta toate magazinele mari calculul clientelei utilizând cota de cel puţin 7 metri pătraţi per client. Toate magazinele mici vor respecta distanţarea de 2 metri între clienţi.

Pentru claritate în aplicare, magazinele vor afişa la intrare numărul maxim de clienţi care pot fi simultan prezenţi un magazin. În funcţie de tipul de magazin şi de situaţia fiecărui operator, măsurile vor putea diferi, de la contor automat la intrare, contor manual, la număr de coşuri. Nu va fi o măsură unică obligatorie pentru toţi operatorii, dar fiecare va trebui să adopte o măsură care să ducă la respectarea numărului maxim de clienţi. Până mâine la prânz aşteptăm propuneri suplimentare.

La benzinării am văzut un comportament responsabil. Nu am informații că ar fi infectări mari în magazine. Rata de infectare pe personalul propriu este destul de mică. Nu este vorba despre modul în care sunt respectate regulile, ci despre modul de relaționare. Ambele măsuri duc la limitarea contactelor”, a spus prefectul Alin Stoica.

Decizia finală privind programul magazinelor va fi luată azi.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMinistrul Drulă: ”Da, un cartel se destructureaza cu ranga!”
Articolul următorLaura Codruţa Kovesi: Parchetul European îşi poate începe activitatea la 1 iunie