Guvernele lumii sunt într-o continuă bătălie în căutarea unui vaccin, în încercarea de a menține economia, dar și pentru a convinge cetățenii să respecte regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus. 

Ambasadorul Israelului la Bucuresti, David Saranga, față în față cu jurnalista Alexandra Păcuraru! Ce putem învăța de la o țară care trece prin vremuri și mai tulburi? Ce avem în comun cu cel mai apropiat aliat din Orientul Mijlociu? Ce măsuri trebuie luate urgent în România? Cum cooperează România și Israelul pentru a combate pandemia? 

David Saranga: Cele 80 de miliarde de euro de la UE vă vor ajuta enorm 

“Faptul că Uniunea Europeană a venit cu un plan și faptul că România a reușit să obțină o sumă imensă, de 80 de miliarde de euro, e un început bun. Norocul pe care-l are România Israelul nu-l are. Noi nu am primit niciun ajutor din partea altcuiva. Noi trebuie, din sursele noastre, și economia noastră a intrat în această criză dintr-o situație foarte bună. Noi, atunci când ne uitam la Europa, România este una dintre cele mai apropiate țări, atunci când vorbim despre prietenii noștri. Trebuie să avem răbdare, ajutorul va veni”, a spus ambasadorul Israelului, David Saranga, într-un interviu exclusiv acordat jurnalistei Realitatea PLUS Alexandra Păcuraru.

David Saranga: Dacă explicăm, cred că o parte din societate o să înțeleagă. Ca în orice democrație, regulile trebuie respectate

“Când urmăresc care sunt măsurile pe care Guvernul român le-a adoptat, cam 80-90% sunt aceleași măsuri care s-au luat în Israel. Eu am încredere în Guvernul nostru. Dacă Guvernul român sau dacă autoritățile române au luat măsurile foarte asemănătoare cu ce se întâmplă la noi, cred că o să depășim această criză”, a spus ambasadorul Israelului, David Saranga.

“Eu cred că, dacă explicăm, dar nu toată lumea o să înțeleagă, nu toată lumea o să respecte regulile, cred că o parte din societate o să înțeleagă. Ca în orice democrație, regulile trebuie respectate. Dacă cineva nu respectă regulile, atunci este o pedeapsă. (…) Dacă ne gândim la viitor, pedeapsa este o parte importantă a problemei. Dar, în același timp, și educația. Și educația nu este ceva ușor, trebuie să repetăm încă o dată, și încă o dată…”, a adăugat ambasadorul Israelului, David Saranga.

Sursa: Realitatea de Diaspora

Articolul precedentPreşedintele islandez Gudni Johannesson a fost învestit sâmbătă pentru un nou mandat de patru ani în funcţia de şef al statului
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 36. Interzis la leagăne, permis la tiribombe