Fosta deputată PSD Andreea Cosma a fost audiată luni la DIICOT, unde a fost informată că are calitatea de suspect în dosarul Nordis. Procurorii o acuză că ar fi autentificat un act de apartamentare asupra unuia dintre blocurile complexului imobiliar vizat de anchetă.

“Acuzația este că am autentificat un act de apartamentare asupra blocului numărul 3. Pentru blocul 1, acest act a fost autentificat de un notar din Constanța, pentru blocul 2 de Ioana Băsescu, iar pentru blocul 3, de mine”, a declarat Cosma la Antena 3, potrivit News.ro.

Ea a mai precizat că, din cele 2.000 de promisiuni de vânzare, a autentificat doar 59, iar apartamentele respective au fost ulterior vândute.

Cosma a explicat că actul de apartamentare nu schimbă regimul juridic al unei construcții, ci doar o împarte oficial în apartamente individuale.

“Un proiectant autorizat împarte blocul edificat în unități locative, dă cotele de teren și apartamente, obține avizul OCPI, iar notarul doar ia consimțământul proprietarului – în acest caz, societatea Nordis. Eu am explicat la audieri că în cadrul biroului meu notarial nu s-a dublat nicio promisiune de vânzare”, a declarat Cosma.

Șapte persoane reținute în dosarul Nordis

În acest dosar, procurorii DIICOT au reținut șapte persoane, printre care Gheorghe Poștoacă și Vladimir Ciorbă, acționarii Nordis, dar și fostul parlamentar PSD Laura Vicol.

Ancheta vizează presupuse fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani și evaziune fiscală, iar mai mulți notari și oficiali sunt implicați în procesul de autentificare a tranzacțiilor imobiliare.

Andreea Cosma a fost informată că este suspectă și urmează să fie audiată în continuare în cadrul anchetei.

Sursa photo: Inquam photos/ Octav Ganea

Sursa: Newsinn

Articolul precedentELENA LASCONI: NU IAU ÎN CALCUL NICIO RETRAGERE DIN CURSA PREZIDENȚIALĂ; ECHIPA USR E MAI UNITĂ CA ORICÂND
Articolul următorAUDIERI MARATON ÎN DOSARUL FURTULUI TEZAURULUI DACIC. FOSTUL MINISTRU AL CULTURII RALUCA TURCAN AR PUTEA AJUNGE ÎN FAȚA PROCURORILOR