Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, şi-a exprimat regretul, joi, pentru decizia deputatului Cornel Zainea de a demisiona din Uniunea Salvaţi România, adăugând că speră ca acesta să ia în considerare cât mai curând să revină în partid.
“Regret foarte mult decizia neaşteptată a colegului Cornel Zainea de a părăsi USR. Cornel a muncit mult în actuala legislatură şi în ultima campanie electorală când mai avea nevoie de doar câteva voturi pentru a fi primarul Chiajnei. Am fost alături de el în campanie, aşa cum i-am fost alături pe tot drumul pe care l-am parcurs împreună în USR. Chiajna merita un primar precum Cornel Zainea. E unul dintre cei mai activi parlamentari pe care i-am avut, de numele său legându-se iniţiative importante ale USR pe zona de mediu şi de IT. Am încercat să îl conving şi sper să ia în considerare cât mai curând să revină. Îi urez succes în continuare şi îl aştept oricând înapoi în casa la construcţia căreia a contribuit atât de mult. Uşa USR îi rămâne deschisă”, a scris liderul USR, pe Facebook.
Deputatul Cornel Zainea şi-a anunţat demisia din USR şi din Parlament, precum şi faptul că în acest moment evaluează implicaţiile unei candidaturi independente la Camera Deputaţilor, în Ilfov.
Într-un mesaj postat pe Facebook, el a susţinut că USR şi “se pare” că şi PLUS devin partide în care câştigă cine “are control pe filială”.
“Am luptat în USR pentru principiile şi valorile în care cred. Pentru interzicerea cumulului de funcţii care creează baroni locali. Pentru vot reprezentativ. Pentru transparentizarea cheltuirii sumelor forfetare ale parlamentarilor. Am vorbit sistematic despre meritocraţie, despre cum ar trebui să măsurăm performanţa unui parlamentar. Unele din aceste lupte le-am pierdut. USR şi se pare că şi PLUS devin partide în care câştigă cine ‘are control pe filială’. Demisionez din USR. Dar şi din Parlament”, a scris Zainea.
Sursa: Realitatea Din USR