Alegerile parlamentare din 2024 vor avea loc în aceleași secții de votare ca alegerile prezidențiale din acest an, conform deciziei BEC.

Operațiunile electorale se vor desfășura, la alegerile parlamentare din 2024, în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile prezidențiale din acest an, a decis, luni, Biroul Electoral Central.

Potrivit deciziei BEC, prevederile sunt în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 208/2015 privind alegerea Camerei Deputaților și Senatului și ale Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 44/2016 privind setul de condiții minime pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile de votare, precum și dotarea minimală a acestora.

„În situații temeinic justificate, sediile secțiilor de votare utilizate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 pot fi diferite față de cele folosite la primul tur de scrutin pentru alegerea Președintelui României din anul 2024, sub condiția asigurării accesibilității și publicității acestora cu cel puțin 3 zile înaintea zilei votării”, se mai arată în decizia BEC.

De asemenea, dacă schimbarea sediului secției de votare intervine cu mai puțin de 3 zile înaintea zilei votării, publicitatea este asigurată de îndată.

Alegerile parlamentare au loc pe 1 decembrie, iar cele prezidențiale sunt programate pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin și pe 8 decembrie – turul al doilea.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentPREZIDENŢIALE 2024 / ÎNCEPE PERIOADA ELECTORALĂ. CALENDARUL COMPLET
Articolul următorALERTĂ la Hotelul Continenta din Timișoara: Bombă Plasată la Locul de Cazare al unei Candidate la Prezidențiale