Preşedintele SUA Joe Biden a declarat, într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei.

Motivul creșterii prezenței militare în cele două țări est-europene ține de obligaţia legată de Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare.

”Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti, dar şi cu solicitările părţii ruse vizând menţinerea unei sfere de influenţă care implică retragerea trupelor americane şi a armelor nucleare din statele fostului bloc sovietic.

Biden consideră că Rusia va ataca Ucraina

În aceeaşi conferinţă de presă. preşedintele american a prezis că Rusia va invada Ucraina, precizând că reacţiile vor fi diferite în funcţie de dimensiunile acestei invazii sau dacă vor fi doar incursiuni în teritoriul ucrainean.

„Nu sunt atât de convins că ştie ce vrea să facă, bănuiesc că va ataca, trebuie să facă ceva”. a declarat Biden.

“Rusia va fi făcută responsabilă în cazul unei invazii şi depinde de ceea ce va face. Una este dacă vorbim despre o incursiune minoră, dar dacă ei fac ceea ce sunt capabili să facă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă invadează Ucraina”, a afirmat Biden.

După declaraţiile preşedintelui, secretarul de presă al Casei Albe a precizat că, dacă orice forţe militare ruseşti trec frontiera ucraineană, aceasta este o nouă invazie şi va primi un răspuns dur şi unitar din partea SUA şi a aliaţilor lor.

De asemenea, ea a precizat că preşedintele Biden ştie din experienţă că ruşii au o întreagă paletă de agresiuni premergătoare acţiunii militare, inclusiv atacuri cibernetice şi atacuri paramilitare, care vor primi un răspuns decisiv, unitar şi bazat pe reciprocitate.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentUSR vrea ANULAREA amenzilor PLF și RETURNAREA banilor deja plătiți: Ce vor face în acest sens reprezentanții partdiului
Articolul următorStelian Ion, apel către ”triada toxică Iohannis-PSD-PNL: nu căpușați CCR cu numirile voastre din pix”