Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoțite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine și instituții publice. Legea USR care stabilește acest lucru, inițiată de deputata Oana Țoiu și senatoarea Silvia Dinică, a fost adoptată de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare pentru ca măsurile să se aplice.

„Filosofia legii votate astăzi, cu unanimitate de voturi, vine din propunerile societății civile și este aceea că persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la toate drepturile lor în societate, fie că vorbim de cultură și sport, fie de magazine sau transport. De acum încolo, va fi garantat accesul câinilor ghizi peste tot, inclusiv în autobuz, taxi, cafenele, magazine și instituții publice, inclusiv în Parlament, cum a fost astăzi, în premieră. Avem în România aproape 3.000 de copii nevăzători și trebuie să le asigurăm accesul la un viitor în care să fie incluși în societate”, declară deputata USR Oana Țoiu, membru în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților.

Proiectul USR votat astăzi modifică Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul acordării de acces liber și gratuit în toate locurile publice, inclusiv în mijloacele de transport în comun, taxiuri și mijloace auto de transport alternativ, pentru câinii-ghizi care însoțesc persoanele cu handicap grav.

„Câinii ghizi vor putea fi alături de stăpânii lor acolo unde au nevoie aceștia. Din păcate, în România sunt doar 70 de câini ghizi și e nevoie de doi ani pentru pregătirea unui astfel de câine. Ceea ce s-a votat azi este doar o bucățică, un început pentru ca persoanele cu dizabilități să poată participa pe deplin la toate activitățile societății”, afirmă senatoarea USR Silvia Dinică, membru în Comisia pentru învățământ a Senatului.

Totodată, legea USR scutește persoanele cu handicap de taxa de 1.600 de lei pe care trebuie să o plătească la Registrul Auto Român pentru omologarea autovehiculelor special modificate pentru ele.

 
Articolul precedentSONDAJ CURS: Campania cu usturoi și pozele cu flori nu au picat bine votanților: Nicușor și Piedone pierd procente. Cîrstoiu, singurul în creștere
Articolul următorEurobarometru: A crescut masiv numărul românilor care vor să se prezinte la vot, în comparație cu 2019