Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul de prezentare a priorităţilor PMP pentru Bucureşti, că, înainte de mandatul lui Nicuşor Dan, o singură perioadă de după Revoluţie a însemnat dezvoltarea Bucureştiului – respectiv cea când primar general a fost Traian Băsescu. Răul făcut în celelalte perioade, afirmă Drulă, este foarte mare şi este nevoie de cel puţin trei mandate ale actualului primar general pentru a repara totul.
Declarația vine în contextul în care PMP, partidul lui Traian Băsescu, a intrat cu USR în Alianția Dreapta Unită.
”A existat, înainte de mandatul lui Nicuşor Dan, o singură perioadă în care Bucureştiul a mers într-o direcţie bună – când era Traian Băsescu primar. Asata în sine, dacă vă gândiţi că vorbim espre o scurtă perioadă în anii de după revoluţie vă dă dimenziunea dezastrului care trebuie încă reparat în Bucureşti”, a afirmat, sâmbătă, Cătălin Drulă.
Acesta a afirmat că 8 ani cu administraţia lui Sorin Oprescu şi 4 ani cu Gabriela Firea au făcut ”foarte mult rău” Capitalei.
”Bucureştiul a fost furat, i-au fost luate resursele, a stagnat. Să repari şi să reconstruieşti, să aşezi lucrurile pe roate e nevoie de…trei mandate. Sper să te ţină Nicuşor”, a mai afirmat Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă a atacat PSD şi PNL
”Modrogan nu mai sinonim doar cu sediul unui partid, e sinonim cu un proiect imobiliar construit cu sfidarea legii (…) Nu ne potolim, nu renunţăm lalupta pentru lucrurile în care credem”, a adăugat Cătălin Drulă.
Preşedintele Klaus Iohannis a fosrt numit ”trădător” de către preşedintele USR.
”A trădat Iohannis promisiunea de modernizare a României, a trădat PNL ideea că ar fi de dreapta. PNL şi PSD asta-i adevărata comasare, sunt acelaşi partid. Până şi Ciolacu îi trădează pe ai lui – marele duşman – Werner – este cel care-i dă ordine în prezent”, a mai afirmat Drulă.
Preşedintele USR afirmă că există totuşi soluţii în politică, Dreapta Unită reprezentând alternativa la actuala putere.