Preşedintele USR, deputatul Cătălin Drulă, a declarat, referindu-se la protestul din plenul reunit al Parlamentului al senatoarei neafiliate Diana Şoşoacă, dar şi de pe holuri, ca fiind “absolut grotesc şi incompatibil cu parlamentarismul”, anunță Agerpres.
“Este absolut grotesc şi incompatibil cu parlamentarismul ce se întâmplă. Aviz celor care hrănesc mişcarea extremistă, chiar prin anumite mişcări făcute de ei pe anumite proiecte de legi. Poate că domnul Ciolacu, înainte să plece supărat, ar trebui să nu depună proiecte de lege de tip Şoşoacă cu interzicerea făinii de insecte sau să pună sintagme de tipul “sclavii moderni ai Europei” în programul de guvernare. Asta l-ar face să fie cu adevărat modernizator, nu vorbele”, a declarat Drulă, într-o conferinţă de presă.
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luni, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor
În timpul dezbaterilor şi a votului din plenul Parlamentului asupra proiectului de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, senatoarea Diana Şoşoacă a protestat pe motiv că nu i s-a dat cuvântul, încercând să-i ia microfonul preşedintelui de şedinţă. “Vreau şi eu să vorbesc. E dreptul meu să vorbesc”, a spus senatoarea, care a protestat îndelung cu un fluier. “Lăsaţi circul, nu ne intimidaţi. Respectăm regulamentul”, a replicat Alfred Simonis, care a condus şedinţa.
Şoşoacă a intervenit şi după şedinţa de plen, în timp ce premierul Marcel Ciolacu, susţinea declaraţii de presă, la finalul plenului reunit al Parlamentului, acuzându-l pe acesta că “a vândut ţara Americii” şi de “trădare de ţară”.
Sursa: Realitatea Din USR