Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, l-a criticat duminică pe copreşedintele AUR George Simion pentru protestul organizat în Bucureşti, susţinând că acesta “manipulează oameni în necaz”, în timp ce lumea civilizată se solidarizează împotriva liderului rus Vladimir Putin şi românii se mobilizează să ajute familiile ucrainene destrămate de război, scrie Agerpres.

“Păpuşa lui Putin îşi dă azi arama pe faţă. Ucraina se luptă eroic cu un dictator scelerat. Lumea civilizată se solidarizează împotriva lui Putin. Românii se mobilizează să ajute familiile ucrainene destrămate de război. Georgică manipulează oameni în necaz. Georgică calcă pe cadavre în mod selfie. Georgică otrăveşte minţi cu vorbele propagandei ruseşti. Ce se întâmplă azi este încă o dovadă că liderii AUR funcţionează ca agenţi ai Moscovei în România şi că miza acestui partid extremist este a de a scoate România din NATO şi UE”, a scris Drulă, pe Facebook.

El a adăugat că “planurile” AUR nu vor reuşi niciodată, pentru că “România iubeşte libertatea şi democraţia şi nu va ajunge pe mâna unor trompete trădătoare putiniste”.

“În timp ce Georgică face coloane de autocare degeaba şi blochează străzi, oamenii decenţi şi buni se mobilizează să ajute refugiaţii ucraineni. Societatea civilă, organizaţii umanitare, cetăţeni simpli se organizează în teren. Colegi de ai mei sunt în vămi, cu camioane de ajutoare, pe telefoane cu autorităţile de aici şi din Ucraina”, a afirmat Drulă.

Copreşedintele AUR George Simion a anunţat un miting în Piaţa Universităţii, la ora 14,00, urmat de un marş până la Palatul Cotroceni. Acţiunea va include şi un protest la Ambasada Rusiei, în contextul agresiunii din Ucraina, a spus Simion.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentEchipa Autovortex la concursul de robotică de la Sankt Petersburg: Ne-au pus să dăm jos steagul României de pe stand și de pe robot
Articolul următorUcraina intră în Uniunea Europeană – Mesajul șefei Comisiei Europene îl va enerva pe Putin: “Ucraina este una dintre noi și o dorim în UE”