În acest moment, nu mai există decât varianta demisiei sau a demiterii, spune liderul USR, Cătălin Drulă, după ce Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis că teza de doctorat a lui ministrului de Interne, Lucian Bode, este „profund viciată”.

„Plagiatul lui Bode, confirmat. Cine crede că-l dă Iohannis azi afară? Universitatea «Babeș-Bolyai» a confirmat plagiatul grosolan al lui Lucian Bode. În acest moment, nu mai există decât varianta demisiei sau a demiterii. Azi trebuie să fie finalul carierei politice găunoase a lui Bode. Azi trebuie să iasă din tăcere Klaus Iohannis. Dar, până acum, Don Klaus l-a susținut necondiționat pe Bode în disprețul unei țări întregi”, afirmă Cătălin Drulă.

El afirmă că Lucian Bode trebuia să plece din funcție „în clipa în care a dat licitația cu dedicație pentru prietenul lui Klaus Iohannis”.

„600 de BMW-uri. Licitație trucată. Nu a făcut-o. Trebuia să plece în momentul în care jurnalista Emilia Șercan a arătat că a plagiat 18.5% din lucrarea sa de doctorat. Nu a făcut-o. Mai mult, și-a pus argații de partid să o discrediteze. Sau în momentul în care poliția din subordinea lui a organizat un kompromat sinistru la adresa Emiliei Șercan. Nu a făcut-o. Trebuia să plece după cazul Onești sau după cazul atentatului cu bombă de la Arad. Nu a făcut-o. E haos în Poliția Română. A eșuat să înceapă o minimă reformă în instituția care ar trebui să asigure siguranța românilor. Iar în loc să-și prezinte demisia după eșecul aderării României la Schengen, Bode, din calitate de negociator-șef, a aruncat vina pe oricine altcineva. Ne spunea în noiembrie că Austria nu se opune aderării României, pentru a afla în decembrie că a mințit. Rechizitoriul politic al lui Lucian Bode e simplu: corupție, plagiat, incompetență. Iar viitorul ministru de Interne trebuie să ne asigure că prima măsură va fi desființarea Doi-Și-Un-Sfert (DGPI), o relicvă a Securității, folosită ca bâtă politică în rândul structurilor de poliție de către Lucian Bode și alți miniștri de Interne””, încheie Drulă.

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentŞeful AEP, Constantin Mituleţu-Buică, a demisionat din funcţie
Articolul următorLiderul USR Cătălin Drulă: ”Incidentul din Pasajul Unirii demonstrează un lucru clar: fără poarta de gabarit ucigaşă, toţi pasagerii din autocarul grecesc ar fi trăit şi azi”