Comasarea alegerilor locale şi europarlamentare pe 9 iunie a trecut de Senat. Urmează votul...

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar decizional e Camera Deputaţilor

Dreapta Unită a depus peste 530.000 de semnături pentru candidaturile la alegerile europarlamentare

Liderii alianței Dreapta Unită au depus, luni, la Biroul Electoral Central semnăturile pentru a candida la alegerile europarlamentare. Alianța Dreapta Unită a depus peste 530.000 de semnături de susținere, mai multe ca cele strânse de USR în alianță la precedentele alegeri europarlamentare din 2019.

Drulă, la Sibiu: ”Candidatul Dreptei Unite, dacă intră în turul doi, câştigă alegerile”

0
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat sâmbătă că Alianţa Dreapta Unită ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidenţiale din toamnă şi, potrivit estimării sale, dacă acesta intră în turul al doilea, atunci va ajunge preşedinte al României, relatează Agerpres.

PSD și PNL depun, astăzi, semnăturile pentru alegerile europarlamentare

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au semnat, vineri dimineață, listele comune ale celor două partide pentru europarlamenatrele din 9 iunie

Nouă înregistrare cu primărița Clotilde Armand

Cum comanda amenzile într-un cartier important din București

Dreapta Unită va avea candidați comuni și la alegerile locale

În cadrul unei conferințe de presă, liderii Dreptei Unite au anunțat faptul că alianța va avea candidați comuni și la alegerile locale din 9 iunie.

Înregistrare BOMBĂ: Scandal pe contracte ilegale! Cum exercita Clotilde Armand presiuni asupra angajaților Primăriei

0
Înregistrările au fost făcute publice miercuri seara, la Realitatea PLUS, în emisiunea Culisele Statului Paralel

Ministrul PSD al Economiei, chemat de USR în Senat: zero răspunsuri legate de industria...

0
USR l-a adus, miercuri, în fața Senatului pe ministrul PSD al Economiei, Radu Oprea, pentru a da explicații despre industria de apărare. Radu Oprea nu a răspuns concret la niciuna dintre întrebările puse de senatorii USR cu privire la relansarea producției de armament în cele 15 uzine de stat aflate în subordinea ministerului pe care îl conduce.

Sondajul care răstoarnă toată scena politică: Cine este politicianul în care românii au cea...

Un sondaj Insomar efectuat în perioada 29 Martie – 2 Aprilie 2024 vine cu date surprinzătoare în ceea ce privește intențiile de vot ale românilor. Sondajul a măsurat încrederea în principalii lideri politici, intenția de vot pentru alegerea Primarului General al Capitalei, intenția de vot pentru alegerea consiliului general al Capitalei, si intentia de vot pentru alegerile europarlamentare.