Zi decisivă în Parlament pentru sistemul penal: Instanța ar putea avea cel mult 120...

Plenul Camerei Deputaților este așteptat să dezbată și să voteze, luni, de la ora 17.00, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie cel mult 120 de zile pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor. Astfel, o persoană condamnată nu poate fi închisă până când nu află motivele în baza cărora a fost trimisă la închisoare. 

Premierul Cîțu, după ce INS a anunțat că exporturile au crescut cu 3,9: „România...

Florin Cîțu - premierul României a transmis, din nou, că a luat cele mai bune măsuri din punct de vedere economic, spunând că România devine competitivă pe piața internațională. Asta după ce INS a arătat că, în perioada 1.I-31.III 2021, exporturile au crescut cu 3,9%.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: ”Depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului”

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că scopul depolitizării nu este de a scoate din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci de a facilita accesul în sistem pentru oamenii competenţi.

Beatrice Mahler: „Lumea a înțeles că vaccinarea este o soluție. Mă bucur că bucureștenii...

Măsurile de relaxare trebuie gândite și luate de autorități la nivel global

Ioan Talpeș, dezvăluiri explozive: Cum comanda UE premieri în România. Jocuri de culise la...

Ioan Talpeș a făcut dezvăluiri cu ecou atât pe scena politică internă, cât și pe cea externă

Cristian Rizea, dezvăluiri incendiare la „Culisele statului paralel”: George Maior m-a anunțat că Marian...

Implicarea lui George Maior, ca director al Serviciului de Informații Interne, în alegerile locale

Miron Mitrea despre posibila revenire a lui Vlad Voiculescu și atitudinea USR Plus: Orban...

Scenariul privind o posibilă revenire a lui Vlad Voiculescu, în Ministerul Sănătății, pe un post de consilier

Primarul Dominic Fritz: ”Timişoara este de azi în scenariul verde. Este rezultatul unor luni...

0
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă că oraşul se află în scenariul verde, după ce incidenţa a scăzut, şi este de părere că acest lucru se datorează sacrificiului făcut de timişoreni. Fritz a adăugat că ”vaccin cu vaccin” se va reveni la normalitate.