Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, referitor la funcţia de preşedinte al USR PLUS, că trebuie văzut cine va candida, menţionând că “s-ar putea să avem şi alte candidaturi”. “Trebuie să vedem nu omul, trebuie să vedem proiectul”, a precizat ea.
Întrebată miercuri, într-o emisiune televizată, pe cine susţine pentru funcţia de preşedinte al USR-PLUS, Anca Dragu a răspuns: “Să vedem cine candidează”.
“Trebuie să vedem nu omul, trebuie să vedem proiectul. Eu sunt membru fondator la PLUS, ştiu ce am vrut să fac cu acest proiect, ştiu de ce am intrat în politică, pentru că am vrut să facem lucrurile altfel. Nu e vorba despre numele acestor persoane, e vorba de ce proiecte pun dumnealor pe masă şi, până la urmă, s-ar putea să avem şi alte candidaturi”, a afirmat Anca Dragu, miercuri seară, într-o emisiune la A7Tv.
Aceasta a făcut referire şi la alegerile din Partidul Naţional Liberal, scrie News.ro.
“Eu cred că din această competiţie PNL are de câştigat pentru că politica este despre competiţie şi despre cel mai bun proiect”, a afirmat Dragu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a precizat că ar fi nedrept să i se ceară lui Dan Barna să nu candideze la conducerea USR PLUS, în contextul în care Dacian Cioloş i-a propus lui Dan Barna să nu candideze niciunul pentru şefia partidului.
Sursa: Realitatea Din USR