Dacian Cioloș – președintele USR acuză o parte a PNL de o campanie împotriva sa și a celor din partidul pe care îl conduce. Cioloș spune că PNL a plătit o întreagă campanie online prin care încearcă să arunce vina pandemiei pe Ioana Mihăilă și pe Vlad Voiculescu.

„I-am costat mulți bani pe cei de la PNL. După ce au produs flyere mincinoase și le-au împărțit prin țară în campania electorală, acum au plătit o întreagă campanie online prin care încearcă să arunce vina pandemiei pe Ioana Mihăilă și pe Vlad Voiculescu. Este pur și simplu de neînțeles ce dorește în realitate acest partid care, pe de-o parte, ne trimite mesaje de împăcare, în timp ce în public continuă cu dezinformări de cea mai joasă speță.

Am înțeles până la un punct frustrarea lui Florin Cîțu pentru situația sa personală, dar pentru noi asta nu înseamnă nimic. Cariera politică a cuiva e strict o problemă personală și este de neconceput ca un partid sau o țară să se sacrifice pentru o singură persoană, indiferent despre cine este vorba. De la demiterea sa și până de curând, am făcut pur și simplu terapie cu un om care nu se poate dezlipi de putere. Și nu sunt singurul. Dar să te contrazici de la o zi la alta și să ajungi să faci campanii otrăvite din bani publici împotriva celor cu care spui că ai vrea să mai lucrezi nu are nici un sens. Nici nu mai comentez latura morală.

În ceea ce privește campania propriu-zisă, ea este lipsită de fundament. Dacă a existat cineva în guvern care a încercat din răsputeri să tragă în sus campania de vaccinare și lupta în pandemie, aceștia au fost Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu. Vă rog să vă amintiți cum a plecat de la Ministerul Sănătății secretarul de stat Andreea Moldovan, pe care activiști antivacciniști au atacat-o literalmente la ieșirea din clădirea ministerului, pentru că insista că situația este critică pentru țară. Să vă reamintiți și veșnicele contre și piedici puse de Florin Cîțu Ioanei Mihăilă pe durata mandatului sau declarațiile belicoase făcute la adresa lui Vlad Voiculescu. Echipa de strategie subordonată domniei sale a sechestrat România și a pus imnul la difuzoare împărțind amenzi în stânga și dreapta ca să antagonizeze cetățenii care erau fugăriți pe stradă în loc să li se explice pericolul real la care se expun. Este rușinos și degradant ca politica românească să trăiască exclusiv din minciună.

O spun și o repet. Suntem oricând dispuși la dialog cu PNL. Dar dacă cineva își închipuie că noi ne vom așeza la masă cu Florin Cîțu în timp ce el face campanii mincinoase online sau pentru că repetă la infinit să mergem la PSD și AUR fie nu știe ce vorbește, fie a ajuns să creadă în propriile minciuni. Este rușinos de jos punctul unde s-a ajuns și, deși noi sperăm că oamenii echilibrați vor stopa acest gen de comportament, nu pot să nu rămân cu un gust amar în urma acestor degradări ale exprimării publice”, a transmis Dacian Cioloș, cu o zi înainte de alte consultări în care se presupune că trebuie să se găsească o majoritate pentru un viitor guvern legitim”.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentKlaus Iohannis a anunțat noile restricții în România. Începând de luni, elevii intră în vacanţă timp de două săptămâni
Articolul următorGabriel Oprea: Nicolae Ciucă e cea mai bună soluție pe care o prezintă astăzi PNL