Metrorex ia măsuri drastice, în urma grevei de săptămâna trecută. Angajații care au protestat rămân fără banii din salarii. Ana Maria Păcuraru ne spune de ce. 

Metrorex continuă să condamne greva de săptămâna trecută care a paralizat Capitala. Potrivit conducerii instituției aflate în subordinea ministerului Transporturilor, protestul sindicaliștilor conduși de Ion Rădoi a provocat pagube de peste 2,8 milioane de lei. Pentru recuperarea prejudiciului, compania se va îndrepta spre cei responsabili.

Așa că nu doar bucureștenii vor plăti cu nervi și timp pierdut pentru capriciile celor care s-au crezut stpânii capitalei pentru o zi. Cum s-a ajuns la suma stabilită ne spune chiar Metrorex. 

“După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei. Pentru angajaţii care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci, Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Şi acestea sunt pagube provocate companiei. Şi pentru că metroul nu a circulat, compensaţia pentru serviciu public prestat nu va fi încasată. Valoarea aferentă unui număr mediu de 25.000 km se ridică la 2.036.853 lei”, a transmis, luni, Metrorex. 

Vă reamintim că, vinerea trecută, zeci de sindicaliști au coborât pe calea de rulare și au blocat o zi întreagă traficul în subteran, spre disperarea bucureștenilor. Cum oamenii cer răspunsuri, iată că oficialii companiei au trecut la măsuri. Acum rămâne de văzut dacă pagubele vor fi plătite din salariile angajaților rebeli sau totul se va tranșa în instanță. 

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check-in acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Să fiți sanatoși, căci sănătatea este mai bună decât toate!