Comasarea alegerilor nu este o idee bună pentru că face ”un talmeş-balmeş în mintea românilor”, iar aceasta are loc pentru ca PSD să dea PNL “o bulă de oxigen”, să nu se prăbuşească prea tare, astfel încât social-democraţii să aibă cu cine face coaliţie după 2024, a declarat, luni, deputatul USR Claudiu Năsui.
El a spus că USR este pregătit pentru absolut orice scenariu şi va folosi “orice armă” pe care o are pentru a împiedica această comasare.
“Noi am mai spus, practic adevărata comasare este cea dintre PNL şi PSD şi această comasare a avut deja loc. Comasarea alegerilor nu este o idee bună. Face un talmeş-balmeş în mintea românilor care ar merge să-şi aleagă reprezentanţii în forurile din statul român, dar suntem pregătiţi pentru absolut orice scenariu. În schimb, e de menţionat faptul că această comasare are loc pentru salvarea PNL. PNL este absolut prăbuşit în sondaje, singura lor speranţă e să reuşească cu aceste jocuri de culise din spatele democraţiei, să reuşească să-şi maximizeze totuşi scorul electoral care a scăzut foarte mult pentru că şi-au dat arama pe faţă, pentru că nu mai pot candida cu minciuna cu care au candidat ultima oară că votând PNL săpăm de PSD. Nu-i adevărat. Tocmai din cauza PNL e PSD la guvernare”, a afirmat Năsui, la Parlament.
Întrebat dacă USR va ataca la Curtea Constituţională legislaţia privind comasarea, Năsui a spus: “Absolut. Orice armă pe care o avem ca să împiedicăm această comasare o vom folosi”.
Legat de o posibilă susţinere din partea USR a PNL în cazul eşecului negocierilor din coaliţie, Claudiu Năsui a precizat că USR nu are nicio intenţie de a face vreo alianţă în acest moment.
“Nu am avut absolut nicio discuţie nici instituţională, nici de altfel pentru a face lucrul acesta. Candidăm în alegerile următoare absolut pe picioarele noastre şi pe forţe proprii şi nu avem absolut niciun fel de intenţie să facem vreo alianţă în acest moment. Dar e de menţionat faptul că USR a mai fost într-o alianţă cu PNL. Am încercat lucrul acesta opt luni de zile, ştiţi şi dumneavoastră ce s-a întâmplat. Au insistat cu programul acela PNDL 3 Anghel Saligny. Noi am spus că nu sunt bani. Până la urmă s-a devenit ce am spus noi, că a trebuit să crească taxe şi impozite ca să dea banii aceea pentru contracte cu firme de partid şi aşa mai departe. Şi acesta nu este un mod în care USR poate guverna. Dacă guvernează cu USR, trebuie să facă reforme. Trebuie să facă reducerea taxării, trebuie să facă liberalizarea pieţei, de exemplu, a asigurărilor de sănătate şi alte lucruri de genul acesta la care noi ţinem şi care ne-ar face o ţară mai europeană şi asta e aici cred că e o incompatibilitate între actualul PNL şi USR”, a explicat deputatul USR.
El a spus, întrebat în acest sens, că aceste discuţii din coaliţie sunt girate de către preşedintele României.
“Da, eu cred că în secunda aceasta PNL nu are o o decizie proprie, nu este o entitate care să se autocontroleze, este controlată de către preşedintele Klaus Iohannis, prin domnul Ciucă pe care l-a pus ca marionetă în fruntea PNL şi cred, atenţie, că inclusiv PSD ştie lucrul acesta. Ştie că nu poate să aibă peste 50% din Parlament singur, au nevoie de o susţinere din partea unui partid şi PNL pentru ei este anexa absolut perfectă. I-au transformat în remorcă şi acum şi cu această comasare ei de fapt nu fac decât să le mai dea o bulă de oxigen ca să nu se prăbuşească prea tare şi să nu mai aibă cu cine face coaliţie din 2024, asta în mintea lor”, a mai spus Năsui.
Sursa: Realitatea Din USR