Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, spune că pensiile speciale trebuie eliminate pentru că acestea reprezintă o palmă pe obrazul românilor onești, care și-au plătit contribuțiile la stat cu vârf și îndesat. Năsui consideră că o soluție este creșterea salariului pentru astfel de categorii de meserii, pentru că așa cresc și pensiile.
„Urmăresc acest fenomen din 2017, de când am intrat în Parlament. Doar anul trecut am înregistrat o creștere de aproape de 11 miliarde. Cei care ne conduc nu trebuie să o facă în beneficiul propriu sau al unui grup de interese, ci în beneficiul public. Un grup de oameni îi dau pensii speciale, dar pentru restul românilor nu se găsesc resurse. Pentru fiecare 100 de lei, 50 de lei se duc la stat. Avem cele mai mare taxe pe muncă din Uniunea Europeană. România este, an de an, pe primul loc, în Uniunea Europeană, la sărăcia în muncă. Și pe bugetul pe 2022 este prevăzută o creștere cu aproape 8% a pensiilor speciale. PNL și PSD nu și doresc eliminearea pensiilor speciale, iar USR nu are majoriatea în Parlament. Toată lumea declara, în campania electorală din 2020, că vrea să elimine pensiile speciale, dar imediat acestea au crescut. Mai mult, au fost lărgit și numărul de categorii care primesc pensii. Nimeni nu are nevoie de pensiile speciale, acestea se pot tăia de mâine. Soluția e să crească salariile, iar atunci cresc și cotele de contribuție la buget, dar nu pensii speciale pentru unii.
Toși românii trebuie să fie egali în fața statului. Dacă o muncă este mai specială, atunci trebuie să aibă un salariu mai mare, iar atunci are pensie mai mare. Nicio pensie speciala nu este justificată”, a declarat Claudiu Năsui în emisiunea „Raport de zi” moderata de Ana Maria Păcuraru.
Sursa: Realitatea Din USR