Toate noile taxe pregătite de coaliție vor sărăci și mai tare mediul privat, care e în prag de colaps, declară Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei critică taxa de solidaritate dorită de PSD: „Dar solidaritatea inversă, a statului cu mediul privat, când o s-o vedem oare?”.
Claudiu Năsui critică la RFI taxa de solidaritate vehiculată în ultimele zile, informează Mediafax.
„Haideți să ne uităm și la cuvintele folosite. Solidaritate. Dar solidaritate cu cine, mai exact? Pentru că dacă ne uităm la cheltuielile bugetare care au crescut enorm de mult la stat, vedem exact aceste pensii speciale, acești pensionari speciali, un sistem pe care noi l-am contestat în repetate rânduri, solidari cu cei care au cât mai multe privilegii? Solidari cu un stat care a tot crescut și care nu a știut niciodată să strângă cureaua? Solidari cu un stat unde pandemia nu s-a simțit absolut deloc și în care toată povara, greutatea financiară a fost pusă pe mediul privat? Tot mediului privat îi cerem solidaritate? Dar solidaritatea inversă, a statului cu mediul privat, când o s-o vedem oare?”, spune Claudiu Năsui.
În opinia vicepreședintelui USR, „practic, se va pune o taxă pe companiile cu cifră de afaceri mare, care în general, când ai cifră de afaceri mare, ai volum mare și ai marjă mică, ceea ce înseamnă că un impozit pe cifra de afaceri se va reflecta foarte-foarte rapid în preț, pentru că nici o companie nu o să poată să suporte din marjă acea taxă și atunci imediat vor crește prețurile”
„Deci deja pe un fond ultrainflaționist, vor da încă un motiv fiscal de creștere a prețurilor. Practic, vor pune mâna în buzunarul tuturor românilor, prin companii, prin furnizori de servicii, prin companiile de telecom, de exemplu, care au cifre de afaceri mari și marje mici, prin retaileri, care au cifre de afaceri mari și marje mici și așa mai departe. Practic, toate firmele acestea vor crește imediat prețurile (…). Toate aceste taxe vor sărăci și mai tare mediul privat, care e în prag de criză, e în prag de colaps”, conchide Năsui.
Sursa: Realitatea Din USR