Clotilde Armand, primarului Sectorului 1, susține că terasele și restaurantele din zona lacului Herăstrău nu sunt autorizate, iar o tragedie precum cea de la Ferma Dacilor se poate întâmpla oricând. Edilul anunță că a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București și face apel la clienții localurilor să fie conștienți de riscurile la care se supun.
„La începutul mandatului am primit numeroase sesizări, inclusiv din presă, că mulți afaceriști, în goana după bani obținuți ușor, și-au construit ilegal restaurantele și terasele în zonele exclusiviste ale Sectorului 1. Adică fără avize și autorizații de construire. Sunt terase cu aglomerație mare de VIP-uri pe metrul patrat, cu patroni care sunt protejați politic, cu PR plătit la televiziunile de știri, iar din acest motiv nimeni nu a avut curajul să-i verifice. Exact ca la Ferma Dacilor care a ars de curând.
În 2022, am dispus ca polițiștii locali de la Disciplina în Construții și Afișaj Stradal să demareze o acțiune complexă de clarificare/ lămurire a situațiilor juridice a unor terenuri și construcții în mai multe zone ale Sectorului 1. În paralel am accelerat programul de cadastrare al domeniului public. Ce am găsit este greu de descris, dar vă dau exemplu cartierul Floreasca, unde sunt mai multe restaurante și terase care nu au fost niciodată controlate de fosta administrație locală. Culmea, multe erau construite chiar pe domeniul public cu complicitatea fostei administrații locale- care nu și-a întabulat nici măcar dreptul de proprietate. Furtul domeniului public se făcea sub ochii autorităților. Așa că anul trecut am trecut la următorul pas, iar anul trecut am emis primele cinci dispoziții de desființare a unor restaurante și terase construite ilegal.
Sunt datoare cu un răspuns pentru cei care-mi spun despre restaurantele și terasele ridicate ilegal în Parcul Herăstrău. Unii patroni și-au construit pontoane de sute de metri patrați, dar au o singură ieșire din local, o ilegalitate crasă, nu ar putea primi niciodată avize de securitate. Pentru că este zonă protejată (Parcul Herăstrău este monument istoric), Poliția Locală Sector 1 nu poate face verificări pe linia disciplinei în construcții. Am sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București pentru a verifica avizele și autorizațiile de construire. Sper să vedem cât mai rapid rezultatele acestor verificări și a lua măsurile care se impugn pentru siguranța locuitorilor Capitalei.
PS: Pentru cei care frecventează localurile din Herăstrău (despre care am tot avertizat și despre care am arătat cui aparțin) am un singur mesaj: în aceste locații care n-au niciun fel de autorizație de construire și funcționare! Doar norocul a făcut ca până acum să nu se întâmple o tragedie precum cea de la Ferma Dacilor”, scrie Clotilde Armand pe Twitter.
Sursa: Realitatea Din USR