Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat ca propune in sedinta Consiliului Local de vineri un proiect de reorganizare a autoritatii locale.

„Astazi prezint in Consiliul Local un proiect de reorganizare. Propun sa aducem in cadrul Primariei trei servicii care erau gestionate total eronat. Este vorba despre piete, scoli si spitale si Centrul Cultural. Pot da multe exemple de achizitii frauduloase decise in aceste servicii. Imi doresc sa oprim cat mai rapid hemoragia fondurilor noastre. Vechea administratie a falimentat cea mai bogata primarie din Bucuresti. Avem un deficit abisal si cred ca nimeni nu-si doreste sa ajungem in incapacitate de plata pentru furnizori si salarii. Am gasit la Primaria Sectorului 1 o situatie de criza grava, inteleg sa raspund cu masuri de criza, cu masuri urgente”, a spus Clotilde Armand, intr-un clip video postat, vineri, pe Facebook.

Ea a facut apel la toti consilierii locali, indiferent de culoarea politica, sa isi asume acest proiect de reorganizare.

„Propun acest proiect de reorganizare ca sa plecam pe baze noi, intr-o situatie de mare gravitate financiara pentru comunitate. Sper ca toata lumea sa inteleaga acest lucru, nu ne mai putem juca cu banii publici. Ii rog pe toti consilierii locali, indiferent de culoarea lor politica, sa nu fie iresponsabili cu soarta comunitatii locale. Ii rog sa-si asume acest proiect de reorganizare”, a adaugat Clotilde Armand.

„Oameni buni, cea mai bogata primarie din Romania a ajuns cea mai saraca datorita nechibzuintei, incompetentei si coruptiei. Iar ceea ce vedem acum este doar inceputul”, a subliniat Armand.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentLovitură pentru PRO România! Pe listele pentru Parlament ale partidului lui Victor Ponta se află un colaborator dovedit al Securității
Articolul următorCulisele Statului Paralel – Povestea controversatei privatizări Petrom