Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis marţi ca alocaţiile pentru copii să fie majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei.

Comisia pentru muncă a dat raport de adoptare în forma venită de la Senat a ordonanţei de urgenţă 123/2020 privind alocaţiile de stat pentru copii, conform Agerpres.

Preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a declarat că următoarea majorare a alocaţiilor va fi la 1 ianuarie 2022 cu rata inflaţiei.

“Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022”, a spus Ţoiu, la Palatul Parlamentului.

Proiectul urmează să intre miercuri la votul plenului Camerei Deputaţilor.

Ea a estimat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.

 

 

 
Articolul precedentIndustria românească a depășit, în aprilie, nivelul din 2020
Articolul următorModernizarea căii ferate Caransebeș-Lugoj-Timișoara a fost scoasă la licitație