Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a criticat amânarea deciziei Curţii Constituţionale în privinţa sesizărilor pe legile pensiilor speciale şi cumulul pensie-salariu la stat, susţinând că România nu va mai vedea vreun ban din PNRR în anul 2023.
“Cererea de plată numărul 3 trebuia depusă, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană, la sfârşitul lunii mai. Nu au putut să o facă pentru că au întârziat cu Cererea de Plată numărul 2, nu au făcut toate jaloanele, plata a fost oricum aprobată doar parţial. Guvernul anunţa că vrea să o depună în vara asta, nu se poate atâta timp cât legea pensiilor speciale e la CCR. Amânarea pentru septembrie înseamnă că anul acesta nu vom mai vedea vreun ban din PNRR, chiar dacă guvernul, printr-un miracol, reuşeşte să facă toate celelalte jaloane plus să termine negocierile pe modificarea PNRR”, a afirmat Ghinea, conform unui comunicat al USR transmis miercuri.
Potrivit lui Ghinea, chiar şi în varianta respingerii sesizărilor depuse de ICCJ, este imposibilă accesarea banilor din PNRR pentru că perioada de evaluare durează de la două luni în sus.
“La experienţa cu cererile anterioare, este clar că vom intra în anul electoral 2024 cu un deficit imens la investiţiile din PNRR. Erau lansate investiţii de 13,3 miliarde euro – autostrăzi, spitale, educaţie etc la finalul mandatului lui Ciucă şi se tot adună. În schimb, am încasat doar în jur de 9, dacă punem şi banii din Cererea de plată numărul 2, aprobată parţial, dar încă nevirată. În acelaşi timp, Guvernul a cheltuit efectiv doar în jur de 800 de milioane din banii ăştia. La anul, toţi primarii lor care se laudă acum cu investiţiile demarate din PNRR vor începe să chiţăie după bani. I-am tot bătut la cap să se apuce de muncă serios pe PNRR, să se ţină de calendarul agreat ca să poată să menţină constant fluxul de bani”, a scris Ghinea pe Facebook.
El a menţionat că Legea pensiilor speciale trebuia să fie gata de anul trecut.
“Au lălăit-o în Parlament. Era clar că tăierea pensiilor speciale nu se va face fără opoziţia sistemului. Iar acum stau fix la mâna unor super speciali, judecătorii de la CCR. Numiţi de PSD, PNL şi Iohannis. Blocajul perfect care le va exploda în faţă în 2024. Sunt miliarde de euro pe care nu-i încasăm în condiţiile în care deficitul explodează. Aceştia sunt specialiştii PSD şi PNL”, a mai scris Cristian Ghinea.
Sursa: Realitatea Din USR