Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat că în competiţia pentru preşedinţia USR PLUS îl susţine pe Dan Barna, deoarece acesta este “focusat” şi a condus campania “Fără penali în funcţii publice”, în timp ce Dacian Cioloş a avut ezitări în ce priveşte intrarea în partid.
“Problema este că l-am tot aşteptat pe Dacian şi nu îmi place să aştept. L-am rugat pe Dacian să vină cu mine în USR în 2016, pentru că m-am convins, după câteva luni de guvern tehnocrat, că nu poţi să schimbi ţara asta decât dacă ai mandat politic. N-a vrut. Atunci ne-am dus cu o echipă de secretari de stat – eu, Barna, Drulă, Moşteanu, Năsui – în USR. S-a întâmplat povestea aceea cu Nicuşor Dan, care într-un fel tot de la Dacian a plecat – care a avut o întâlnire cu Nicuşor şi nu s-au înţeles. Înţeleg acum că Dacian a vorbit şi cu PNL pe vremea aceea – am înţeles de la domnul Orban, care a făcut declaraţii. După care i-am spus: ‘Haide, vino în USR, că avem nevoie de un lider’. Între timp s-a ridicat Barna. Un lider care are ficat, care a fost peste tot, în fruntea maselor, ca să zic aşa. A fost în toată ţara, a condus ‘Fără penali’. În timpul ăsta, Dacian – ‘facem ONG, ne mai gândim’. La un moment dat s-a creat între noi un fel de diferenţă de viteză foarte mare – nu pot să înţeleg de ce ne tot câcâim şi de ce tot aşteptăm”, a spus Ghinea, marţi, la Europa FM.
El a admis că decizia este una “grea” şi a arătat că Dacian Cioloş are “un rol” în partid, dar că nu ar “potrivit acum” pentru preluarea conducerii USR PLUS.
“Eu cred că Dacian are un rol, dar nu este potrivit acum. Sau e mai potrivit Dan Barna, pentru a duce partidul mai departe. Este o chestiune simplă. Sper să nu ne rupem şi noi punţile, cum este la PNL. Deocamdată campania noastră a fost una decentă. Să lăsăm loc de ‘Bună ziua’ şi de uşă deschisă şi să lucrăm împreună orice ar fi, dar susţinerea mea pentru Dan este fermă pentru că este ce trebuie şi practic e focusat. Omul a zis: ‘ăsta e obiectivul, mergem pe el, nu contează’. Dacian tot se gândeşte”, a spus Ghinea.
Fostul ministru al Fondurilor Europene a subliniat că DNA a închis dosarul referitor la Dan Barna, care nu avea “un fundament factual”, dar că tema ar fi fost “scoasă” în spaţiul public înainte de campania electorală.
“În primul rând, nu există dosarul Barna. DNA a închis dosarul ăsta, nu era nimic acolo. S-a făcut plângere. A fost o chestiune care a fost scoasă înainte de campania electorală, care nu avea un fundament factual. Şi vă mai spun ceva, apropo de chestia aceasta: când am ajuns la minister – acum, tura asta, adică nu în 2016 – vine la un mine un domn care fusese şeful Corpului de control al ministerului. (…) Practic domnul Boloş, predecesorul meu, i-a zis: ‘Te duci şi cauţi orice despre Ghinea şi Barna’. S-a dus omul, nu a găsit nimic. (…) I-am făcut plângere penală domnului Boloş pe acest subiect. Mi se pare un abuz de putere absolut îngrozitor. Cum să zici într-o democraţie unui corp de control: ‘caută orice despre ăştia’? Cam aşa s-a făcut şi dosarul Barna. ‘Caută orice despre Barna!’. Găsim acolo ceva, dăm pe surse că e grav. DNA a zis că nu e nimic. S-a creat o întreagă emoţie atunci la alegerile prezidenţiale”, a spus Cristian Ghinea.
Sursa: Realitatea Din USR