Dacian Cioloș este în prim-planul vieții politice din România de când a câștigat președinția USR, dar mai ales, în ultimele zile, de când președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat ca premier, lăsându-i greaua sarcină de a-și câștiga o majoritate. În cariera sa politică atârnă, însă, destul de greu complicațiile din biografia sa.

Dacian Cioloș a cochetat cu MISA lui Gregorian Bivolaru, recunoscând că a participat la o spirală, cândva, la mare. Nu a făcut mare vâlvă dezvăluirea, mai ales în fața adevăratei complicații din biografia lui Dacian Cioloș. Nu o singură dată, colegi sau adversari politici l-au asociat pe Dacian Cioloș cu Serviciile Secrete, românești și chiar străine.

Cea mai recentă aluzie vine chiar de la colegul cu care Dacian Cioloș împărțea președinția USR PLUS. În cadrul dezbaterii pentru turul II al alegerilor interne din partid, Dan Barna, co-președintele formațiunii, a fost rugat să-l caracterizeze pe Dacian Cioloș în câteva cuvine, acesta răspunzând că este un „om al sistemului”.

Ulterior, a încercat să își explice formularea.

”A fost un dialog in cadrul unei dezbateri, un dialog cu colegii mei, cu susținătorii celui de-al doiela candidat. Pentru fiecare dintre candidați mi s-a cerut să folosesc un cuvânt, este un element de dialog, de poziționare de campanie. Să spunem că a fost un ping-pong. Cu o zi înainte, colegul meu a folosit niște comparații în ceea ce mă privește cu liderii total dezavuați ai celorlalte partide istorice. Trebuia să existe un raspuns cel putin echilibrat”, a spus acesta.

Totuși, formularea lui Dan Barna a readus în prim plan relația de rudenie a lui Dacian Cioloș cu Virgil Ardelean, zis Vulpea, șeful cel mai longeviv de la așa-numita “Doi si-un sfert”, Serviciul Secret al Ministerului de Interne, a cărui arhivă dădea fiori reci oricărui politician.

Iar despre soția sa, o franțuzoaică pasionată de yoga, expertă în agricultură, presa din România a scris că ar fi fiica unui șef din Serviciul Secret francez DGST.

Călin Popescu-Tăriceanu dezvăluia, în 2019, pe când era liderul ALDE, că în anul 1987 Cioloș a fost „militar în trupele de securitate și paznic la poarta dizidentei anticomuniste Doina Cornea”. 

Cioloș a confirmat ulterior spusele lui Barna și a reamintit asta chiar într-un interviu recent, în emisiunea jurnalistei Denise Rifai.

”Eu am dat această informație pentru că am avut ocazia să o întâlnesc pe doamna Doina Cornea, să discut cu dânsa, și mi-am amintit că în armată, într-unul din raidurile în sector, am stat o vreme, câteva ore, la capătul unei străzi. La celălalt capăt era săpat un canal și era un buldozer acolo. Și n-am înțeles de ce trebuie să stăm la capătul străzii. Eu n-am văzut-o pe doamna Doina Cornea, el mi-a spus că pe acea stradă locuia Doina Cornea”, a declarat Cioloș.
 
Și Liviu Dragnea a lăsat de înțeles că știe ceva despre trecutul lui Dacian Cioloș.
”Eu îl intreb pe Dacien Julien Ciolos, are vreo legătură cu vreun Serviciu Secret francez? Dacă există vreo legatură, că am auzit tot felul de prostii. Eu nu le cred, dar să raspunda. Are vreo legătură cu vreun serviciu secret românesc sau cu vreun fost șef de serviciu secret românesc? Să spună. Și mai are de spus multe alte lucruri ”, a declarat fostul lider al PSD. 

Iar, recent, o acuzație gravă a venit chiar din interiorul formațiunii USR PLUS. Deputatul Emanuel Ungureanu a susținut în cadrul unui interviu televizat că Dacian Cioloș a adus în PLUS foarte mulți oameni din serviciile secrete.
„Asta am spus. Deci din serviciile secrete domnul Dacian Cioloș a adus în PLUS foarte mulți oameni. Erau în PLUS. Noi, când am fuzionat, o condiție a USR-ului a fost să nu avem în rândul membrilor oameni din fostele servicii sau actuale, care vin tot din cele vechi. La fiecare filială am găsit câțiva. Până i-am dat afară, a fost un pic de scandal”, a spus parlamentarul USR Emanuel Ungureanu.

La sfârșitul lunii septembrie, chiar înainte de aflarea rezultatului votului pentru președinția USR PLUS, o informație a provocat un adevărat cutremur în interiorul formațiunii politice. Dacian Cioloș ar fi avut încă de atunci schema unui Guvern sub conducerea sa.

Scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulți apropiați ai lui Dacian Cioloș ar fi spus în partid că se pregătesc să preia portofolii de miniștri, în cazul unui succes al liderului PLUS în alegerile interne.
Ar fi fost vorba de foști demnitari ai Guvernului Cioloș, mulți dintre ei suspectați de legături cu servicii secrete din exterior.

Articolul precedentDeputatul PNL Cosmin Șandru urmărit PENAL de DNA după moțiunea de cenzură – Acuzații de dare de MITĂ
Articolul următorCioloș, mesaj ferm către Cîțu: „Să se hotărască! NU vom negocia cu PSD și AUR” – Când scăpăm de criza politică