SRI infirmă legătura Elenei Lasconi cu instituția și achiziționarea imobilului în 2001-2002.

Serviciul Român de Informații (SRI) a răspuns oficial solicitării adresate de echipa emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, cu privire la presupusa colaborare a Elenei Valerica Lasconi cu instituția și achiziționarea unui imobil în perioada 2001-2002.

Într-o declarație transmisă pe adresa de email a redacției Realitatea PLUS, SRI a infirmat categoric orice legătură între Lasconi și instituție – scriu cei de la realitatea.net.

Conform Biroului de Presă al SRI, Elena Lasconi, președinte al USR, „nu a avut calitatea de angajat şi nu a colaborat cu Serviciul Român de Informaţii şi, pe cale de consecință, nu a beneficiat de niciun imobil din fondul locativ al instituției noastre”.

De asemenea, SRI a subliniat că nu are nicio legătură cu modalitatea prin care Lasconi a obținut dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat, precum și cu suma plătită pentru achiziție – mai arată sursa citată.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentElena Lasconi – o catastrofă pe politica externă
Articolul următorRAREȘ BOGDAN, DESPRE SCANDALUL POLITIC AL MOMENTULUI: „PNL NU A SOLICITAT PREMIERULUI SA DEA OUG ASTFEL ÎNCÂT PREȘEDINTELE IOHANNIS SĂ POATĂ CANDIDA”