Copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, au anunţat vineri seara, în urma negocierilor cu PNL şi UDMR, că USR PLUS ar urma să deţină şase portofolii în viitorul Guvern de coaliţie.
Este vorba despre Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
“Justiţia – pentru că avem mai multe proiecte în programul nostru de guvernare, pe care vrem să le asumăm prin Ministerul Justiţiei. Dincolo de a repara ceea ce a stricat PSD şi de a reda încredere Justiţiei – ‘Fără penali în funcţii publice’. Apoi, Fondurile Europene, inclusiv Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care va aduce miliarde de euro României, în măsura în care vom fi pregătiţi să investim aceste fonduri. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – am ţinut să vizăm în mod foarte clar antreprenoriatul, pentru că relansarea economiei va depinde foarte mult de dinamizarea antreprenoriatului. Turismul – cei din zona HoReCa au fost foarte afectaţi de această criză şi va trebui să găsim soluţii, şi avem soluţii. Apoi, Cercetarea, Inovarea şi Digitalizarea le-am pus într-un minister, pentru că asta înseamnă modernizarea economiei şi administraţiei româneşti prin digitalizare, dar şi conectarea cercetării româneşti la cercetarea europeană, unde, la fel, vor veni resurse financiare importante”, a explicat Dacian Cioloş.
Negocierile vor continua în zilele următoare pe marginea programului, a declarat Cioloş, conform căruia “ce a fost mai greu a trecut”.
“Contrar a ceea ce probabil credeau mulţi că va fi o negociere dificilă, dură, cu certuri, iată că după o zi intensă de discuţii şi după multă bună-voinţă şi bună-credinţă din toate cele trei părţi am reuşit să oferim o structură de guvern cu un premier convenit, o structură de guvern suplă, cu 18 ministere”, a spus liderul USR PLUS.
La rândul său, Dan Barna a declarat că negocierile de vineri s-au dovedit a fi “un pas important spre o coaliţie stabilă, care să îşi asume guvernarea în această perioadă complicată”, generată de criza sanitară.
“Am fost discuţii de azi dimineaţă de la ora 9.00. Am găsit, spunem noi, cea mai bună soluţie pentru a avea o majoritate parlamentară şi un guvern care să aibă şi competenţa, şi echilibrul, şi forţa de reprezentare a celor trei forţe”, a spus Barna.
Sursa: Realitatea Din USR