Preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloş, solicită “eliberarea imediată” a jurnalistului Roman Protasevici, apreciind că UE ar trebui să îşi închidă spaţiul aerian traficului aerian comercial provenit din Belarus şi să aprobe sancţiuni împotriva celor responsabili pentru deturnarea zborului.
“Am solicitat, împreună cu numeroşi alţi lideri europeni, eliberarea imediată a jurnalistului. Sunt alături de Roman Protasevici şi de toţi cetăţenii din Belarus care îşi doresc să trăiască în libertate. Nu putem asista pasivi la astfel de încălcări flagrante ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale. UE ar trebui să îţi închidă spaţiul aerian traficului aerian comercial provenit din Belarus şi să aprobe la Consiliul European de săptămâna aceasta sancţiuni împotriva celor responsabili de abuzul de azi. Atunci când terorismul devine politică de stat, nu există decât o singură soluţie: izolarea totală a Regimului Lukaşenko”, a scris el, pe Facebook.
Acesta a arătat că jurnalistul Roman Protasevici riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă de către autorităţile din Belarus “pentru simplul fapt că a dat oamenilor o voce” în timpul protestelor care au urmat alegerilor prezidenţiale.
“Am asistat astăzi la deturnarea unui zbor între două state membre ale Uniunii Europene de către autorităţile ilegitime din Belarus. Acest act extrem a fost făcut pentru a reduce la tăcere un jurnalist. Roman Protasevici, în vârstă de doar 26 de ani, cofondatorul canalului de opoziţie Nexta, a fost arestat. Acesta riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă de către autorităţile din Belarus pentru simplul fapt că a dat oamenilor o voce în timpul protestelor care au urmat după alegerile prezidenţiale fraudate din Belarus. Uneori, uităm că am trăit şi noi într-o astfel de realitate distopică şi cât de uşor ne-am putea întoarce acolo”, a precizat Cioloş.
Ministerul român al Afacerilor Externe şi-a exprimat duminică profunda îngrijorare cu privire la ”demersul inadmisibil” al autorităţilor belaruse care au forţat aterizarea la Minsk a unui avion de pasageri, care zbura pe ruta Atena – Vilnius, şi îl condamnă cu fermitate.
Potrivit unui comunicat transmis duminică AGERPRES, MAE consideră incidentul ca fiind unul deosebit de grav şi, prin intermediul Ambasadei României la Minsk, a transmis, autorităţilor belaruse, după forţarea aterizării la Minsk, necesitatea ca toţi pasagerii avionului să îşi continue imediat şi în siguranţă călătoria.
Sursa: Realitatea Din USR