Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a vorbit joi seară despre șansele refacerii coaliției și posibilitatea unui guvern monocolor, în cazul în care negocierile vor eșua. A doua rundă de discuții cu PNL, USR și minoritățile naționale vor avea loc vineri.
”Trecutul e trecut. La vremea respectivă ne-am explicat pozițiile. În momentul de față, când avem crize care ne explodează în față, stăm să ne mângâiem orgoliile legate de trecut. Le-am explicat atunci. Am luat decizii pe care noi le considerăm responsabile, pentru că am avut argumente pentru situațiile respective. A fost un vot în Parlament, am trecut de acest lucru, acum important este să privim spre viitor.
Despre ce concesii să vorbim? Vrem să construim un parteneriat și despre asta-i vorba. Trebuie să ne așezăm la masă să discutăm. Ni se cere acum să recunoaștem așa-zise greșeli ale trecutului, ca și cum un partid politic n-ar avea dreptul să aibă opinii, să aibă poziții, să ia decizii, să voteze în Parlament, în democrație.
Privind spre viitor, căutăm soluții. Dacă vrem să găsim soluții putem să o facem. Ce înseamnă o negociere? Pui pe masă niște lucruri. Noi vrem pur și simplu un premier cu care să putem lucra. Asta am solicitat. N-au oferit cei de la PNL, pentru că n-au propus niciun premier când s-au dus la președintele Iohannis.
Noi am propus un premier. Președintele Iohannis m-a desemnat premier, și acum caut să construiesc această majoritate și oferim orice. Oferim un parteneriat, un program de guvernare”, a declarat Cioloș joi seară, la TVR.
Întrebat despre apariția unei liste de miniștri a unui eventual guvern monocolor USR, pe internet, liderul USR a răspuns:
”Doar una? Eu am văzut vreo patru sau cinci. Fiecare se amuză să facă câte o listă și să o scrie de mână ca să pară cât mai originală. Nu există acum o listă de miniștri.
Am convenit cu colegii din Biroul Național USR să ne gândim la astfel de nume. Evident că pentru unele portofolii sunt, probabil, pentru multă lume, nume evidente. Avem colegi care au fost miniștri și în 2016, care au fost miniștri și acum câteva luni, care au o activitate foarte dinamică și vizibilă și eficientă în Parlament. Avem oameni și avem de unde alege.
Vom avea o discuție în momentul în care ne va fi clară situația dacă vom construi un guvern de coaliție cu partenerii de la PNL și UDMR dacă își vor dori și ei acest lucru sau dacă vom merge singuri și, cum am spus, ne pregătim pentru aceste variante și la sfârșitul acestei săptămâni vom lua o decizie într-o direcție sau alta în funcție de ce se va întâmpla și mâine”, a mai spus liderul USR, potrivit ziare.com.
Sursa: Realitatea Din USR