Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office, EPPO), o nouă instanţă menită să lupte împotriva fraudei şi corupţiei care afectează fondurile Uniunii Europene (UE) a intrat în funcţiune marţi, a anunţat şefa parchetului, românca Laura Codruţa Kövesi, care salută ”un moment istoric”. Preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloş, are încredere totală în Laura Codruța Kovesi.
„Parchetul European (EPPO), sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, și-a început astăzi activitatea. Este un moment extrem de important atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru România.
Există estimări ale instituțiilor europene care spun că peste 450 de milioane de euro sunt fraudate în UE anual. Sunt banii cetățenilor, din impozite și taxe, care ar putea fi folosiți în cercetare, educație și sănătate.
Operaționalizarea acestui organism independent de investigare și punere sub acuzare nu a fost un lucru simplu, pentru că avem, din păcate, și în UE politicieni certați cu legea care fac scut pentru rețele care se ocupă de deturnarea de fonduri europene în buzunare ilegitime.
În următorii ani, statele membre vor primi fonduri europene la un nivel-record, un motiv în plus să avem o echipă de procurori europeni independenți vigilenți.
Sunt convins că Laura Codruța Koveși este calificată pentru acest post de procuror-șef al Parchetului European și că are acum susținerea necesară pentru ca noua instituție să aibă rezultatele pe care le așteptăm cu toții.
Succes, Laura Codruța Kovesi! Le doresc spor la treabă procurorilor selectați de statele membre pentru a face parte din această instituție de elită”, a spus Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR