Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, afirmă că, după mai bine de 24 de ore, prim-ministrul Florin Cîţu “nu a oferit o explicaţie coerentă despre motivul pentru care l-a revocat pe Vlad Voiculescu”, deşi, între timp, a avut chiar şi o convorbire telefonică cu şeful Executivului.
“Nici în această discuţie directă nu a reuşit să îşi explice gestul şi motivele reale pentru care a luat acea decizie. Am urmărit şi ieşirile publice ale premierului. Pe de o parte, fuge de această întrebare, pe de altă parte se străduieşte să arate că lucrurile sunt sub control. Ce aşteptam noi de la Florin Cîţu era un comportament transparent şi onest. Să ne informeze despre intenţiile sale, să ne comunice nemulţumirile şi să evalueze activitatea miniştrilor din Cabinetul său, indiferent de culoarea lor politică. Un prim-ministru nu face evaluări ale miniştrilor noaptea în somn şi dimineaţa îi demite fără să le comunice nici lor – o chestiune de minimă decenţă profesională – şi nici partenerilor de coaliţie care i-au încredinţat un mandat în fruntea Guvernului. Supărările personale şi strategiile de imagine nu ţin loc de obiectivitatea unei evaluări. Decizii luate în acest fel destructurează exact acel element esenţial într-o coaliţie politică: încrederea”, a scris Cioloş, joi, pe pagina sa de Facebook.
El spune că nimeni nu contestă prerogativa constituţională a prim-ministrului care îi permite să facă schimbări în Guvern, dar coaliţia de guvernare a stabilit câteva reguli “elementare” de colaborare.
“Am observat că premierul continuă să invoce o prerogativă constituţională prin care are acest drept. Da, îl are şi nu îl contestăm. Dar suntem într-o coaliţie în care am stabilit câteva reguli elementare de colaborare. La niciun punct din protocolul nostru nu este trecut că dacă într-o seară se enervează premierul poate să revoce pe oricine doreşte el pentru că îi permite Constituţia. Cum ar fi dacă parlamentarii noştri s-ar apuca să voteze în Parlament proiectele de lege care vin de la Guvern invers decât cum am stabilit în coaliţie? Nu de alta, dar ar fi tot constituţional. Am intrat în această coaliţie pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în faţa oamenilor. Pentru asta cerem câteva lucruri legitime: predictibilitate şi seriozitate la vârful Guvernului şi, mai ales, un premier cu care să putem lucra cu încredere şi deschidere”, transmite Dacian Cioloş.
Sursa: Realitatea Din USR