Dacian Cioloș, desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un guvern, i-a invitat marți la discuții pe liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale. Într-un comunicat al USR Plus se precizează că formațiunea a stabilit și o echipă de negociatori, din care fac parte câțiva dintre cei mai virulenți contestatari ai lui Florin Cîțu.

“Dacian Cioloș, prim-ministrul desemnat de către președintele Klaus Iohannis, va invita mâine liderii PNL, UDMR și ai minorităților naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern.
De asemenea, a fost stabilită și echipa care lucrează la actualizarea programului de guvernare: Cristian Ghinea, Oana Țoiu, Anca Dragu, Claudiu Năsui, Dragoș Pîslaru, Cristina Pruna”, a transmis USU Plus.
 
De asemenea, a fost stabilită o echipă de negociere din care fac parte, printre alții, câțiva dintre cei mai virulenți și vocali contestatari ai lui Florin Cîțu: Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu și  Ionuț Moșteanu.
 
“”Biroul Național al USR a decis echipa de negociere și este formată din: Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu, Ionuț Moșteanu.
 
În concordanță cu atitudinea noastră coerentă încă de la momentul alegerilor parlamentare, primul pas este să invităm marți PNL, UDMR și minoritățile naționale la discuții pentru formarea unui nou guvern. Cerem refacerea coaliției în formula ei inițială și așteptăm un gest de reciprocitate din partea foștilor noștri colegi. Sperăm ca în ultimul ceas aceștia să dea dovadă de responsabilitate politică. Am decis în Biroul Național să trimitem invitații oficiale pentru a ne întâlni chiar începând de mâine cu PNL, UDMR și parlamentarii minorităților pentru a discuta reformarea Coaliției de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș
 
USR reiterează că cea mai bună soluție pentru România este un guvern USR-PNL-UDMR care să gestioneze pandemia, criza prețurilor la energie și să implementeze PNRR, a transmis USR Plus.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: DOCUMENT HALUCINANT – Cum le-a ordonat Cîțu subordonaților să dea vina pe USR Plus
Articolul următorUSR, dispus să renunțe la unele portofolii în negocierile pentru refacerea coaliției. Apel la PNL și UDMR