Liderul PLUS, Dacian Cioloș, susține că în ritmul actual sistemul de sănătate din România va intra în colaps, iar bâlbele Guvernului generează un val de neîncredere în stat din partea cetățenilor.
”Noi cam asta spunem de la începutul pandemiei: sistemul de sănătate va colapsa, încrederea cetățenilor în stat va scădea de la un caz public mai vizibil la altul. Dincolo de problemele pe care le au aproape toate staele din UE, noi venim și cu niște probleme sistemice din spate, cu problemele sistemului de sănătate, cu modul în care funcționează statul și toate lucrurile astea sunt scoase la lumină și acutizate acum. Toată lumea are presiune pe sistemul medical, toată lumea trebuie să impună restricții, dar noi vedem o presiune imensă pe sistemul de sănătate pentru că tot personalul medical din România nu cred că a cunoscut o perioadă mai neagră, cred că de la Al Doilea Război Mondial, nu știu să fi fost o perioadă mai neagră și asta este pentru că ani se zile banii pompați în sistemul de sănătate s-au dus în alte buzunare, am văzut găurile negre din CNAS, am văzut cum au fugit medicii din România și au plecat de nevoie.”, a spus Dacian Cioloș, la TVR, în cadrul emisiunii ”România9”.
Sursa: Realitatea Din USR