Liderul USR, Dan Barna, a declarat că ar vrea un rezultat atât de bun în alegeri încât să guverneze fără Partidul Național Liberal.
„Evident că mi-aș dori să avem un rezultat astfel încât să guvernăm singuri. Dacă obținem un rezultat bun o să guvernăm singuri. Vom vedea la momentul acela. Ne așteptăm să câștigăm toate sectoarele în București. În acești patru ani Bucureștiul nu s-a dezvoltat”, a precizat Dan Barna la Digi24.
Declarația lui Dan Barna este cu atât mai surprinzătoare cu cât USR-PLUS și PNL formează o alianță pentru alegerile locale din toamnă în București. La momentul semnării alianței pentru București PNL-USR-PLUS Dan Barna a declarat: „Este un acord la care nu s-a ajuns ușor.” Nicușor Dan i-a rugat pe susținătorii celor trei partide să treacă peste „asperități” și să creadă în noul proiect.